StiripesurseDiasporaNumărul persoanelor din Italia infectate a ajuns la 821, iar cel...

Numărul persoanelor din Italia infectate a ajuns la 821, iar cel al deceselor la 21

Publicat:

Numărul persoanelor din Italia contaminate cu noul coronavirus a ajuns la 821, a anunţat vineri şeful Agenţiei italiene de protecţie civilă, Angelo Borrelli, transmit DPA şi Reuters, scrie agerpres.

Până în prezent, 21 de pacienţi cu coronavirus au decedat şi 46 s-au recuperat în urma infecţiei. Joi, numărul infecţiilor cu coronavirus în Italia era 650.

Citește și : Primul cetăţean britanic decedat pe vasul Diamond Princess din cauza Covid-19

Cele mai recente date includ 412 persoane cu simptome uşoare sau fără simptome, care nu necesită spitalizare şi sunt în condiţii de izolare acasă, şi alte 345 de persoane internate în spitale, dintre care 64 se află la terapie intensivă.

Regiunea Lombardia va cere guvernului de la Roma menţinerea pentru cel puţin încă o săptămână a restricţiilor deja puse în aplicare, au anunţat vineri autorităţile din această regiune.


Focarul înregistrat săptămâna trecută în regiunile Lombardia şi Veneto au făcut ca Italia să devină statul european cel mai afectat. Ţara a devenit de o săptămână o platformă de răspândire a Covid-19 în lume. Primele cazuri înregistrate în America latină (Brazilia şi Mexic) şi Africa subsahariană (Nigeria) sunt persoane sosite din peninsula italiană.

Citește și : OMS creşte evaluarea riscului ameninţării globale legate de noul coronavirus de la ‘ridicat’ la ‘foarte ridicat’

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.