StiripesurseDiasporaNumeroase vehicule, incendiate în parcarea unei gări din Paris

Numeroase vehicule, incendiate în parcarea unei gări din Paris

Publicat:

Numeroase vehicule au fost incendiate, vineri după-amiază, în parcarea unei gări din Paris, anunţă autorităţile franceze, precizând că unele zone au fost evacuate, informează cotidianul Le Figaro, scrie mediafax.

Incidentele au avut loc în Gara Lyon din Paris. Poliţia a comunicat că imigranţi au incendiat vehicule înaintea unui concert al unui star congolez, Fally Ipupa, programat vineri seară.

Citește și : Primul cetăţean britanic decedat pe vasul Diamond Princess din cauza Covid-19

Cel puţin 23 de persoane au fost reţinute în urma incidentelor, iar alte 54 de persoane au fost amendate pentru participare la manifestaţii neautorizate.

Autorităţile au intervenit cu zeci de autospeciale pentru stingerea incendiilor. Aproximativ 30 de vehicule au fost distruse în incendii.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.