StiripesurseȘtirile zileiStare de urgenţă în New York: Cazurile de infectare cu noul...

Stare de urgenţă în New York: Cazurile de infectare cu noul coronavirus cresc la 21

Publicat:

Guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, a instaurat sâmbătă starea de urgenţă pentru a lupta împotriva noului coronavirus, care continuă să se răspândească, cu 21 de cazuri noi şi un total de 76, informează AFP, potrivit agerpres.

Starea de urgenţă face posibilă accelerarea procedurilor de achiziţie de echipamente şi de angajare de personal, exact de ceea ce avem nevoie în prezent, a explicat guvernatorul într-o conferinţă de presă la Albany. Potrivit acestuia, costul luptei cu Covid-19 a fost “probabil” de 30 de milioane de dolari pe săptămână pentru acest stat american.

Citește și : O deputată iraniană a decedat din cauza coronavirusului

Guvernatorul a mai anunţat că în prezent se fac teste pentru coronavirus 24 de ore pe zi, prin aceasta urmărindu-se identificarea cât mai multor cazuri pozitive pentru a le izola şi a încetini răspândirea virusului.

Majoritatea persoanelor infectate (57) sunt legate de o comunitate evreiască ortodoxă din New Rochelle, focar de infecţie în comitatul Westchester.


“Westchester este o problemă evidentă, vorbim despre contagiune în cadrul grupurilor, iar aceste grupuri tind să infecteze tot mai mulţi oameni”, a insistat guvernatorul, adăugând că perioada de carantină de 14 zile pentru cei infectaţi ar putea fi prelungită.

În faţa propagării virusului, vizitatorii nu mai au voie să intre în centrele pentru bătrâni din New Rochelle.

Andrew Cuomo a avertizat şi împotriva tentativei comercianţilor de a umfla preţurile la anumite produse, indicând că a profita de penurie în perioada stării de urgenţă este ilegal şi cei care fac acest lucru riscă urmărirea penală.

Citește și : Dispută în Grecia între medici şi Biserică pe tema coronavirusului

“Am fost procuror de stat, am început deja urmărirea penală” în cazuri similare, a avertizat el, citând informaţii de la consumatori despre “o sticlă de gel dezinfectant vândută cu 80 de dolari”.

Statele Unite au înregistrat peste 200 de cazuri confirmate de coronavirus, dintre care cel puţin 19 fatale, potrivit rapoartelor oficiale centralizate de AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.