StiripesurseDiasporaPutin, încă un pas pentru a rămâne președinte și după anul...

Putin, încă un pas pentru a rămâne președinte și după anul 2024

Publicat:

Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, a aprobat miercuri un proiect de modificare a Constituţiei care i-ar putea permite preşedintelui Vladimir Putin să obţină noi mandate după anul 2024, potrivit agerpres.

Un proiect de lege care prevede modificarea Constituţiei şi care i-ar permite preşedintelui Vladimir Putin să candideze din nou în 2024 a fost aprobat miercuri de Duma de Stat cu 383 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi 43 de abţineri, relatează agenţia Reuters. Douăzeci şi patru de parlamentari au lipsit de la sesiunea de vot.

Citește și : Francezii aşteaptă cu sufletul la gură discursul preşedintelui Macron

Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie să fie aprobat şi de Consiliul Federaţiei, de Curtea Constituţională şi în cadrul unui referendum programat în luna aprilie.

Modificările constituţionale i-ar putea permite lui Vladimir Putin să obţină noi mandate de preşedinte după expirarea celui actual, în anul 2024. Astfel, Vladimir Putin ar putea rămâne preşedinte al Rusiei până în anul 2036.


Citește și : Elveţia ÎNCHIDE nouă puncte de frontieră la graniţa cu Italia

Unul dintre liderii opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, a criticat iniţiativa, acuzând că Vladimir Putin va încerca să rămână preşedinte toată viaţa. În trecut, Vladimir Putin a declarat că nu vrea reinstituirea practicii sovietice a preşedinţilor pe viaţă, dar nu a precizat ce va face după anul 2024, când îi expiră mandatul de preşedinte.

Opoziţia rusă a anunţat că va organiza proteste începând de vineri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.