Ungaria îşi va închide frontierele pentru pasagerii din alte ţări, va suspenda toate evenimentele culturale şi sportive şi va limita programul de funcţionare al restaurantelor, a anunţat luni premierul Viktor Orban în Parlament, informează Reuters, potrivit agerpres.
Restaurantele ar urma să-şi încheie programul la ora 15:00.
Citeşte şi: Donald Trump ‘a intrat în gura lupilor’ democraţi
De asemenea, toate magazinele vor fi închise, exceptând cele alimentare şi farmaciile, a spus premierul ungar, cerând persoanelor de peste 70 de ani să stea acasă şi anularea tuturor evenimentelor, exceptând întâlnirile de familie.
Centrul de comunicare al guvernului de la Budapesta a confirmat duminică primul deces provocat de coronavirus în Ungaria. Până acum, Ungaria a confirmat 32 de cazuri de COVID-19 şi a plasat în carantină 159 de oameni, potrivit datelor oficiale.
Citeşte şi: PRIMUL vaccin anti-coronavirus este TESTAT la Seattle
Orban a făcut apel la “acţiuni comune şi cooperare naţională” pentru a combate pandemia, despre care a avertizat că va fi un proces “dificil şi îndelungat”, potrivit MTI. El a mai spus, potrivit Reuters, că Ungaria va avea nevoie de instrumente monetare şi fiscale pentru a face faţă impactului anticipat asupra economiei.
“Am luat legătura cu guvernatorul Băncii Naţionale a Ungariei deoarece, la fel ca în cazul altor ţări europene, în afară de instrumente fiscale, vom avea nevoie şi de instrumente monetare pentru a face faţă crizei”, a insistat premierul ungar, avertizând că multe locuri de muncă vor fi afectate de declinul economic.










