StiripesurseDiasporaGroenlanda confirmă primul caz de coronavirus

Groenlanda confirmă primul caz de coronavirus

Publicat:

Autorităţile groenlandeze au anunţat luni că au detectat un prim caz de contaminare cu noul tip de coronavirus în Groenlanda, un uriaş teritoriu autonom danez din Oceanul Arctic, informează AFP, potrivit agerpres.

Pacientul infectat locuieşte în capitala Groenlandei, Nuuk, şi a fost plasat în regim de izolare la domiciliu, au precizat autorităţile locale.

Citește și : Elveţia declară STARE DE URGENȚĂ

“Mai multe dispoziţii au fost implementate pentru a face faţă acestei noi situaţii. Este important ca rezidenţii să respecte recomandările oficiale, acum că epidemia a ajuns pe teritoriul nostru”, a declarat prim-ministrul Groenlandei, Kim Kielsen, citat de cotidianul local Sermitsiaq, într-o conferinţă de presă.

Înainte de anunţul referitor la acest prim caz, autorităţile de pe această insulă cu o populaţie de 56.000 de locuitori au emis un set de recomandări, încercând să limiteze răspândirea noului virus.


Astfel, guvernul local le-a recomandat rezidenţilor să evite cursele aeriene considerate “non-esenţiale” spre şi dinspre Groenlanda, inclusiv cursele interne, la fel ca şi adunările publice la care participă mai mult de 100 de persoane.

Citește și : Spania îşi va închide frontierele terestre

Danemarca – inclusiv Groenlanda şi Insulele Feroe (arhipelag autonom danez din Atlanticul de Nord) – şi-a închis sâmbătă graniţele în faţa vizitatorilor străini, încercând să încetinească propagarea epidemiei cauzate de noul tip de coronavirus.

Potrivit unui bilanţ publicat luni, 910 cazuri de coronavirus au fost detectate în ţările nordice şi teritoriile lor, unde o persoană a murit din cauza acestei contaminări, potrivit autorităţilor sanitare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.