StiripesurseDiasporaNATO îşi reduce cel mai mare exerciţiu din acest an

NATO îşi reduce cel mai mare exerciţiu din acest an

Publicat:

NATO îşi va reduce principalul exerciţiu militar în acest an, “Defender-Europe 20”, la care urmau să participe 37.000 de militari începând din aprilie până în mai, în şapte ţări europene, fiind reduse în special trupele americane, din cauza epidemiei de coronavirus, au declarat luni surse aliate pentru EFE, scrie agerpres.

“Defender-Europe 20 este un exerciţiu condus de Statele Unite. Statele Unite au anunţat că vor reduce numărul de participanţi americani şi vor evalua activităţile la Defender-Europe 20, ca răspuns la focarul de coronavirus “, a declarat un oficial al Alianţei pentru EFE, care a precizat că siguranţa personalului său este “prioritară”.

Citește și : Elveţia declară STARE DE URGENȚĂ

Comandamentul forţelor americane în Europa a spus, la rândul său, că “exerciţiul a fost modificat ca mărime şi amploare” şi că, începând de vineri, toate mişcările de personal şi echipamente din Statele Unite în Europa au încetat.

Aceste manevre, cele mai mari planificate de NATO în acest an, urmau să fie efectuate în şapte ţări europene: Belgia, Olanda, Germania, Polonia, Lituania, Letonia şi Estonia – au fost înregistrate cazuri de coronavirus în toate aceste ţări – unde urmau să fie desfăşurate trupe din 17 state aliate şi partenere.


Citește și : Spania îşi va închide frontierele terestre

Exerciţiile erau planificate în perioada 20 aprilie – 20 mai, dar mişcările echipamentelor şi ale personalului au început în februarie şi aveau să dureze până în iulie.

Scopul Defender-Europe 20 este de a consolida pregătirea strategică, prin implementarea unei forţe de luptă credibile în Europa, în sprijinul NATO şi al Strategiei Naţionale de Apărare, conform comandamentului SUA.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.