StiripesurseDiasporaGrecia a ajuns la un acord cu reprezentanţii creditorilor săi

Grecia a ajuns la un acord cu reprezentanţii creditorilor săi

Publicat:

Grecia a anunţat sâmbătă că a ajuns la un acord cu reprezentanţii creditorilor săi, în cadrul celei de-a treia evaluări a actualului program de asistenţă a ţării, care va determina eliberarea următoarei tranşe de împrumut, potrivit agerpres .

“Am ajuns la un acord pe toate subiectele cu reprezentanţii instituţiilor”, a declarat presei ministrul grec de Finanţe, Euclide Tsakalotos.

Acesta şi ministrul elen al Economiei, Georges Stathakis, au discutat de marţi, la Atena, cu reprezentanţii Uniunii Europene, Băncii Centrale Europene, Mecanismului European de Stabilitate (ESM) şi ai Fondului Monetar Internaţional.

Comisarul european pentru Afaceri Economice, Pierre Moscovici, a apreciat acest acord ca un “semnal puternic pentru investitorii în Grecia”. “Voi informa Eurogrupul, luni, despre această veste excelentă”, a scris oficialul, pe Twitter.

Citește și : Coreea de Nord a sărbătorit ultima sa lansare de rachetă balistică intercontinentală


Concluzia definitivă a celei de-a treia evaluări a programului grec este preconizată pentru reuniunea Eurogrup (miniştrii de Finanţe din zona euro) din 22 ianuarie. Aceasta va deschide calea pentru eliberarea unei noi tranşe de împrumuturi, cu condiţia ca reformele convenite să fie adoptate mai înainte de către parlamentul de la Atena.

Cel de al treilea program de asistenţă convenit de Grecia cu creditorii internaţionali, acord în valoare de până la 86 de miliarde de euro, ar urma să expire în luna august 2018.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.