StiripesurseDiasporaGermania va adopta un plan de salvare fără precedent de la...

Germania va adopta un plan de salvare fără precedent de la Al Doilea Război Mondial încoace

Publicat:

Germania intenţionează să adopte luni un plan de salvare și ajutorare economică fără precedent în ultimii 75 de ani pentru a contracara criza provocată de pandemia de coronavirus, relatează AFP, scrie mediafax.

Sursa citată notează că proiectul de lege aflat deocamdată în stadiul de draft prevede punerea la dispoziţie a unei sume de 822 de miliarde de euro ca împrumuturi, cu scopul de a ajuta intreprinderile şi salariaţii să facă faţă consecintelor economice care se vor resimţi după criza Covid-19.

Citește și : Record negativ în Spania: 394 de decese în 24 de ore, o creştere de 30%

Din 2013, economia germană a fost foarte strictă în privinţa planificării bugetare şi nu a împrumutat bani sub această formă.

Pentru început, Germania intenţionează să facă o injecţie de 156 de miliarde de euro, autorităţile fiind dispuse la o reglementare bugetară care prevede încadrarea PIB-ului într-un deficit de maximum 0,35%.


În urmă cu o săptămână, oficialii de la Berlin au mai anunţat un plan de finanţare în valoare de 550 de miliarde de euro, însă acum plafonul a fost crescut cu aproape 300 miliarde.

În Germania sunt 16.000 cazuri de pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19, iar 47 oameni au murit până acum.

Într-un interviu acordat Die Welt, Jens Weidmann, preşedintele Bundesbank, a afirmat că o recesiune este de acum inevitabilă şi că autorităţile trebuie să acţioneze rapid.

APF mai scrie că o mare parte a fondurilor destinate susţinerii economiei, 600 de miliarde de euro, sunt destinate Fondului de Salvare a Marilor Intreprinderi.

Citește și : Un prim deces provocat de COVID-19 în Kosovo

Dacă măsurile se vor dovedi a fi insuficiente, statul va lua în calcul naţionalizarea parţială a unor companii, respectiv a celor care ar putea fi în pericol de faliment.

Acum, una dintre marile companii care ar putea ajunge în situaţia menţionată este Lufthansa, una dintre cele mai mari companii aviatice din lume, care are în acest moment flota oprită la sol.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.