StiripesurseȘtirile zileiSUA taie ajutorul dat Afganistanului

SUA taie ajutorul dat Afganistanului

Publicat:

Statele Unite şi-au redus semnificativ ajutorul acordat Afganistanului şi au confirmat retragerea treptată a trupelor lor după eşecul unei medieri a secretarului de stat Mike Pompeo pe lângă lideri politici de la Kabul, notează AFP, potrivit agerpres.

Şeful diplomaţiei americane a efectuat luni o vizită de opt ore în capitala afgană, apoi la Doha, în Qatar, unde s-a întâlnit pentru prima dată cu lideri ai talibanilor în speranţa de a da un nou impuls unui proces de pace deja ameninţat.

Citește și : IZOLARE TOTALĂ în Maria Britanie pentru următoarele trei săptămâni

La trei săptămâni însă după semnarea unui acord de pace istoric între Washington şi talibani, această dublă vizită inopinată nu a permis depăşirea “impasului politic”, după cum s-a exprimat Mike Pompeo, care a subliniat că s-au înregistrat, totuşi, unele “progrese”.

În capitala afgană, secretarul de stat s-a întâlnit printre alţii cu preşedintele Ashraf Ghani şi cu fostul premier Abdullah Abdullah care s-a proclamat şi el învingător în alegerile prezidenţiale de la 28 septembrie, umbrite de numeroase fraude.


El a spus că le-a transmis un “mesaj urgent” pentru a ajunge la un “compromis” prin formarea unui guvern de uniune naţională capabil să negocieze cu insurgenţii – următoarea etapă a procesului de pace care întârzie să se concretizeze.

Cei doi i-au mărturisit “incapacitatea lor de a ajunge la un acord asupra unui guvern incluziv”, a declarat Mike Pompeo.

Din cauza acestui “eşec”, pe care Statele Unite îl “regretă profund”, el a anunţat că ajutorul american destinat Afganistanului va fi redus “imediat” cu un miliard de dolari şi un miliard suplimentar în 2021 dacă impasul persistă.

Citește și : UE se va coordona pentru repatrierea cetăţenilor europeni blocaţi în străinătate

Şeful diplomaţiei americane a promis că ajutorul ar putea fi restabilit dacă Ashraf Ghani şi Abdullah Abdullah ajung la o înţelegere.

Criza politică de la Kabul riscă să saboteze procesul declanşat odată cu semnarea acordului de la Doha, la 29 februarie.

După 18 ani,de război, cel mai lung din istoria SUA, acest text prevede o retragere totală a forţelor americane şi străine din Afganistan în termen de 14 luni, cu condiţia respectării de către talibani a angajamentelor de securitate şi a deschiderii de negocieri de pace cu guvernul de la Kabul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sute de cartușe din cel de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite pe un șantier din Anenii Noi

Peste 500 de cartușe din perioada celui de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite în satul Șerpeni, raionul Anenii Noi. Munițiile au fost găsite...

Pescuit ilegal pe Nistru

Două persoane au fost surprinse pescuind ilegal cu ajutorul curentului electric în fluviul Nistru, între localitățile Nimereuca și Cerlina din raionul Soroca. Inspectorii de...

Naționala U-18 de baschet a debutat cu o victorie la Campionatul European

Naționala masculină de baschet U-18 a Republicii Moldova a învins reprezentativa Maltei cu scorul de 75-68, în primul meci din faza grupelor Campionatului European,...

Cod Galben de ploi şi descărcări electrice

Meteorologii anunță prelungirea Codului galben de instabilitate atmosferică pentru data de 22 iulie, în intervalul orar 12:00–23:00. Avertizarea precedentă a fost lansată începând cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.