StiripesurseSintezeArabia Saudită a raportat primul deces provocat de COVID-19

Arabia Saudită a raportat primul deces provocat de COVID-19

Publicat:

Arabia Saudită a raportat primul deces provocat de noul coronavirus pe teritoriul său şi a confirmat 205 de cazuri noi de infectare marţi, la o zi după ce regatul a impus interdicţia de călătorie pe perioada nopţii la nivel naţional, informează DPA, scrie agerpres.

Noile cazuri aduc numărul total de pacienţi infectaţi cu COVD-19 din această ţară la 767. Potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, starea de sănătate a majorităţii acestora este stabilă, doar trei dintre aceştia fiind în stare gravă.

Citește și : Benzinăriile din Italia vor începe să se închidă de miercuri

Un bărbat afgan în vârstă de 51 de ani a murit luni seara în oraşul Medina, acesta fiind prima victimă făcută de noul coronavirus pe teritoriul regatului.

O interdicţie de circulaţie între orele 19:00 la 6:00 a intrat în vigoare luni în cadrul eforturilor depuse de autorităţi de a reduce răspândirea noului coronavirus.


Arabia Saudită a suspendat zborurile internaţionale şi interne, precum şi transportul local, şi a oprit pelerinajul musulman Umrah în oraşul sfânt Mecca.

În Bahrain, un bărbat în vârstă de 65 de ani, care suferea de probleme de sănătate cronice, a decedat în urma contractării noului coronavirus, crescând la trei numărul deceselor provocate de COVID-19 în acest stat din Golf.

Citește și : Egiptul impune interdicţia de circulaţie pe perioada nopţii

Decesul acestuia vine la două zile după ce o femeie în vârstă de 51 de ani, care se întorsese recent din Iran, a murit duminică.

În prezent, în Bahrain există cel puţin 339 de cazuri de infectare cu COVID-19.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.