StiripesurseDiasporaDemocraţia nu poate fi suspendată în fața COVID-19

Democraţia nu poate fi suspendată în fața COVID-19

Publicat:

Democraţia nu poate fi suspendată în mijlocul unei crize atât de dramatice, a transmis joi preşedintele Parlamentului European (PE), David Sassoli, în deschiderea unei sesiuni plenare extraordinare la Bruxelles pentru adoptarea de măsuri împotriva pandemiei de COVID-19, relatează agerpres.

“Ne confruntăm cu o situaţie extraordinară şi neaşteptată. Am fost nevoiţi să luăm decizii fără precedent în ultimele săptămâni, încercând să anticipăm circumstanţele în schimbare rapidă pentru a proteja sănătatea angajaţilor şi a membrilor (PE), dar garantând în acelaşi timp că activitatea democratică a instituţiei poate continua”, a precizat Sassoli în deschiderea sesiunii PE, conform unui comunicat de presă al legislativului comunitar.

Citește și: Capitala Finlandei intră în izolare

“A trebuit să încetinim, bineînţeles. Dar nu ne-am oprit, pentru că democraţia nu poate fi suspendată în mijlocul unei crize atât de dramatice”, a adăugat el.

“Este datoria noastră, în astfel de vremuri dificile, să fim în serviciul cetăţenilor noştri. Ca legislatori, avem mijloacele, posibilitatea şi datoria să ajutăm”, a mai spus Sassoli, care a transmis de asemenea condoleanţe familiei unui angajat al PE care şi-a pierdut viaţa din cauza coronavirusului în urmă cu câteva zile, dar şi familiilor tuturor persoanele care au murit în urma îmbolnăvirii cu COVID-19.


El a mulţumit “tuturor persoanelor care se luptă cu acest virus în fiecare zi cu curaj şi hotărâre, în primul rând celor care sunt bolnavi, întregului staff medical care lucrează neobosit în Europa şi de asemenea cetăţenilor care prin comportamentul lor responsabil vor avea un rol hotărâtor în eradicarea acestei pandemii”.

Citește și: Franța își retrage trupele militare din Irak

Parlamentul European s-au reunit joi într-o sesiune extraordinară la Bruxelles pentru a vota măsurile urgente ale UE pentru combaterea pandemiei de COVID-19, între care sprijinul pentru sistemele de îngrijire medicală şi asistenţa financiare pentru statele cel mai puternic afectate de actuala criză.

Este prima sesiune plenară a Parlamentului European la care se foloseşte votul de la distanţă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.