StiripesurseDiasporaLui Merkel îi este dor de colegi

Lui Merkel îi este dor de colegi

Publicat:

Cancelarul federal german Angela Merkel susţine că îi lipseşte contactul personal cu colegii, în condiţiile în care ea lucrează de acasă în timpul pandemiei de coronavirus, informează vineri dpa, potrivit agerpres.

Merkel, 65 de ani, se află în izolare începând de duminică, după ce a avut contact cu un medic ce a fost mai târziu testat pozitiv pentru COVID-19.

Citește și: Parlamentul European aprobă măsuri de urgență

Angela Merkel a spus, în timpul unei conferinţe de presă joi seara, că este în continuare “foarte, foarte ocupată”. Ea a detaliat că petrece mult timp în conferinţe video şi discuţii de grup pe telefon.

“Îmi lipseşte să pot veni la reuniunile de cabinet personal”, a declarat Merkel, adăugând că îi lipseşte faptul că nu poate vedea oamenii în persoană.


Joi, liderul german a participat la videoconferinţa ţărilor din G20, urmată de o reuniune online a şefilor de stat şi de guvern din UE.

Merkel a constatat că formatul presupune noi provocări, dar a comentat că a redacta texte în comun “este posibil dacă eşti disciplinat, anunţi că vrei să iei cuvântul, apoi spui ce ai de spus”.

Citește și: Rusia ÎNCHIDE toate cafenelele şi restaurantele

În timpul conferinţelor video, nu este posibil să mergi în jurul mesei de negocieri şi să discuţi cu oamenii pentru ca o propunere de compromis să fie acceptată. “Însă, pe de altă parte, poţi să scrii unul altuia mesaje. În aces sens, se dovedeşte că se poate lucra destul de bine”, a dat Merkel asigurări.

Angela Merkel a mai spus că a găsit “destul de interesantă” videoconferinţa G20. “Însă nu este la fel de bine cum ar fi fost să stăm împreună în persoană”, a adăugat ea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.