StiripesurseSintezePreşedintele sirian Al-Assad a discutat telefonic cu prinţul moştenitor al emiratului...

Preşedintele sirian Al-Assad a discutat telefonic cu prinţul moştenitor al emiratului Abu Dhabi

Publicat:

Preşedintele Siriei, Bashar Al-Assad, şi prinţul moştenitor al emiratului Abu Dhabi, Mohammed bin Zayed Al Nahyan, au discutat vineri telefonic, a raportat agenţia oficială siriană, Sana, o premieră de la declanşarea războiului din Siria în 2011, notează AFP, scrie agerpres.

Citând preşedinţia Siriei, Sana a informat despre o “discuţie telefonică între preşedintele Al-Assad şi prinţul moştenitor al emiratului Abu Dhabi (…) axată pe consecinţele răspândirii noului coronavirus”, în cursul căreia Mohammed bin Zayed Al Nahyan i-a dat asigurări interlocutorului său în legătură cu “sprijinul Emiratelor Arabe Unite pentru poporul sirian în aceste circumstanţe excepţionale”.

Citește și : Bilanț tragic la nivel mondial: Peste jumătate de milion de persoane au fost infectate cu COVID-19

Pe contul său de Twitter, prinţul moştenitor a confirmat informaţia, transmisă, de asemenea, de agenţia oficială a bogatului emirat de la Golf.

“Am discutat cu preşedintele sirian (…) despre ultimele evoluţii legate de COVID-19. I-am dat asigurări privind sprijinul Emiratelor Arabe Unite şi dorinţa de a veni în ajutorul poporului sirian”, a precizat Mohammed bin Zayed Al Nahyan.


“Solidaritatea umanitară în aceste vremuri dificile prevalează asupra tuturor consideraţiilor, iar Siria şi poporul său nu vor fi singuri”, a adăugat responsabilul de la Abu Dhabi.

La şapte ani după întreruperea relaţiilor diplomatice, Emiratele Arabe Unite şi-au redeschis ambasada la Damasc în decembrie 2018.

Citește și : În plină pandemie de covid-19, SUA refuză să suspende sancţiunile internaţionale

Siria a fost ostracizată de lumea arabă de la sfârşitul lui 2011 şi ţările, în special de la Golf, şi-au rechemat ambasadorii, pentru a protesta faţă de represiunea sângeroasă desfăşurată de puterea de la Damasc contra manifestanţilor prodemocraţie, înainte de a sprijini, în unele cazuri, opoziţia în exil şi rebelii înarmaţi.

Devastată de nouă ani de război, Siria a raportat până în prezent cinci cazuri de contaminare cu noul coronavirus. Organizaţiile umanitare se tem de o “catastrofă” în cazul răspândirii pandemiei în Siria.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile dintre SUA și Iran riscă o nouă fază periculoasă

Schimbul de focuri din această săptămână a sporit temerile vizând reluarea războiului. Armata SUA a bombardat un alt petrolier care, potrivit declarațiilor sale. ar...

Dezgheț ungar, îngheț slovac: Cum ar putea era post-Orban să răcească relațiile de-a lungul Dunării

Alianța dintre Viktor Orban și Robert Fico a ținut ascunse multă vreme tensiunile slovaco-ungare. Dar, cu ascensiunea lui Peter Magyar în Ungaria și problemele...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.