StiripesurseExternePolonia înăspreşte restricţiile

Polonia înăspreşte restricţiile

Publicat:

Polonia va impune noi restricţii vieţii publice, urmând să închidă pacurile, plajele, să interzică închirierea de biciclete şi accesul în alte spaţii publice pentru a stopa contaminarea cu noul coronavirus, a anunţat marţi premierul Mateusz Morawiecki, transmite Reuters, potrivit agerpres.

“Dacă vom reuşi să revenim la semi-normalitate depinde de respectarea regulilor care sunt introduse azi”, a declarat premierul Morawiecki într-o conferinţă de presă, adăugând că noile limitări vor fi impuse pentru o perioadă de două săptămâni.

Citește și: SUA instalează baterii Patriot în Irak

De asemenea, şeful guvernului de la Varşovia a precizat că magazinele vor introduce intervale orare speciale pentru clienţii în vârstă, iar minorii nu vor avea voie afară din case fără a fi însoţiţi de adulţi.

Măsurile guvernamentale anunţate marţi se adaugă celor pronunţate mai devreme în cursul acestei luni. Polonia a interzis deja grupurile mai mari de două persoane, cu excepţia familiilor, şi le-a cerut cetăţenilor să nu-şi părăsească locuinţele decât pentru activităţi esenţiale.


Citește și: Vicarul Romei este INFECTAT cu coronavirus

Până marţi, 2.132 de persoane au fost testate pozitiv pentru coronavirus în această ţară de 38 de milioane de locuitori. Până în prezent în Polonia au fost puse pe seama coronavirusului 31 de decese, conform Ministerului Sănătăţii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Statele din Golf își pierd răbdarea cu Trump și îi cer să trimită trupe terestre în Iran

Aliații arabi ai Statelor Unite din Golf sunt tot mai nemulțumiți pe măsură ce conflictul cu Iranul se intensifică, afectând securitatea și economiile regiunii. În...

Rusia impune noi restricții pentru avioanele civile

Rusia a redus aproape la jumătate altitudinea maximă permisă pentru avioanele civile în spațiul aerian al Moscovei și a interzis zborurile de tranzit prin...

Incendiile au pârjolit zeci de hectare de pădure în Sicilia

Un incendiu de vegetație extrem de violent a provocat distrugeri însemnate în zona Bivona, Sicilia, transformând peisajul într-un tablou apocaliptic. Flăcările au avansat rapid pe...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.