StiripesurseDiasporaMarea Britanie şi Uniunea Europeană (UE) au ajuns la un compromis...

Marea Britanie şi Uniunea Europeană (UE) au ajuns la un compromis asupra frontierei irlandeze după Brexit

Publicat:

Marea Britanie şi Uniunea Europeană (UE) au ajuns la un compromis asupra frontierei irlandeze după Brexit, înlăturând astfel unul dintre obstacolele majore din calea lansării negocierilor comerciale între cele două părţi, potrivit unui document de lucru citat luni de televiziunea publică irlandeză RTE, informează agerpres .

În urma negocierilor care au continuat în timpul weekendului, Marea Britanie ar fi acceptat să menţină în Irlanda de Nord reguli similare celor în vigoare pe piaţa unică europeană şi din Uniunea Vamală, pentru ‘a nu exista divergenţe’ cu Republica Irlanda, a precizat RTE.

Dublinul i-a cerut Londrei angajamente clare pentru a evita revenirea la o frontieră fizică între Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord, estimând că reapariţia de posturi de control la frontieră ar slăbi cele două economii interconectate şi ar fragiliza acordul de pace din 1998.

Citește și : SPD acceptă negocierile cu conservatorii germani

În timp ce reglementarea fianciară a Brexitului pare deja să se fi plasat pe făgaşul cel bun, viitorul frontierei irlandeze s-a dovedit în ultimele săptămâni problema cea mai complexă.


O altă versiune a documentului citat de cotidianul britanic Financial Times evocă la rândul său ‘o aliniere reglementară’ între Irlanda de Nord şi vecinul din sud după ieşirea Marii Britanii din UE, la sfârşitul lui martie 2019, formulă ce ar mulţumi mai mult Londra.

Acest acord provizoriu ar fi fost încheiat în timp ce luni, la Bruxelles, a început un moment decisiv pentru negocierile asupra Brexitului. Premierul britanic Theresa May trebuie să-i convingă pe europeni că promisiunile sale sunt suficiente pentru ca ei să accepte să înceapă discuţiile comerciale cerute cu insistenţă de Londra.

După un dineu de lucru cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, premierul britanic va avea, la orele locale 16:00 (15:00 GMT), o întrevedere cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

Acesta din urmă i-a cerut vineri ‘să pună pe masă o ofertă finală cel târziu până în 4 decembrie’, pentru ca UE să poată ‘evalua, în timpul summitului european (din 15 decembrie), dacă au fost făcute progrese suficiente’. Luni, el a notat pe contul său de Twitter: ‘Ne apropiem de (înregistrarea unor) progrese suficiente pentru summitul din decembrie’.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.