StiripesurseȘtirile zileiAustralia face un COMANDO de medici care va descinde pe vasele...

Australia face un COMANDO de medici care va descinde pe vasele de croazieră

Publicat:

Poliţia şi armata australiene vor transporta medici pe cel puţin opt nave de croazieră din largul metropolei Sydney, pentru a verifica starea de sănătate a celor circa 9000 de membri ai echipajului în scopul depistării noului coronavirus, relatează Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Această amplă operaţiune în stil militar, care va începe în weekend, are ca obiectiv reglementarea unui diferend între mai multe companii de croazieră şi autorităţile australiene, acestea din urmă temându-se de un val de noi cazuri “importate” de COVID-19.

Citește și: În plină pandemie, americanii pornesc un adevărat război împotriva drogurilor

Australia a interzis la jumătatea lunii trecute accesul tuturor navelor de croazieră, dar a autorizat ulterior debarcarea pasagerilor australieni de pe patru nave aflate în portul Sydney. Printre aceştia se aflau însă şi peste 450 de purtători ai virusului, ceea ce a dus la creşterea numărului de contaminări pe continent.


“Mă tem că punerea în izolare a 9000 de oameni fără a şti dacă sunt purtători ai virusului sau pot deveni ar putea împovăra şi mai mult spitalele”, a explicat şeful poliţiei din statul australian New South Wales, unde se află Sydney.

Acesta a asigurat că toţi cei aflaţi la bord care au nevoie de îngrijiri medicale urgente vor fi debarcaţi, dar că navele vor fi obligate să se întoarcă în porturile de origine, cu restul echipajului.

Potrivit media australiene, un total de 18 nave de croazieră înmatriculate în alte ţări se află în momentul de faţă în apele şi porturile australiene, reprezentând un total de 15.000 de membri de echipaj.

Citește și: COVID-19 este a treia cauză de deces în SUA

Sâmbătă, zeci de noi cazuri de COVID-19 au fost depistate în rândul celor circa 800 de pasageri în majoritate germani aflaţi la bordul vasului de croazieră Artania, ţinut la distanţă de coastele australiene începând de marţi şi a cărui acostare a fost în cele din urmă autorizată în Freemantle, capitala statului Australia de Vest, pasagerii urmând să fie repatriaţi în scurt timp. Premierul statului, Mark McGowan, a declarat atunci că decizia de a permite navei de croazieră să acosteze a fost determinată de un focar de coronavirus la bord, care a atins un nivel “critic”.

Australia a înregistrat peste 5000 de cazuri de COVID-19 şi 23 de decese, iar ministrul sănătăţii Greg Hunt a afirmat săptămâna aceasta că sunt semne de “aplatizare a curbei”.

Joi, premierul australian Scott Morrison a declarat că rata de testare a depăşit 1000 de teste la 100.000 de persoane, sau 1% din populaţie. “Suntem prima ţară, după ştiinţa noastră, care a reuşit să depăşească acest nivel”, a subliniat Morrison. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.