StiripesurseȘtirile zileiAustralia face un COMANDO de medici care va descinde pe vasele...

Australia face un COMANDO de medici care va descinde pe vasele de croazieră

Publicat:

Poliţia şi armata australiene vor transporta medici pe cel puţin opt nave de croazieră din largul metropolei Sydney, pentru a verifica starea de sănătate a celor circa 9000 de membri ai echipajului în scopul depistării noului coronavirus, relatează Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Această amplă operaţiune în stil militar, care va începe în weekend, are ca obiectiv reglementarea unui diferend între mai multe companii de croazieră şi autorităţile australiene, acestea din urmă temându-se de un val de noi cazuri “importate” de COVID-19.

Citește și: În plină pandemie, americanii pornesc un adevărat război împotriva drogurilor

Australia a interzis la jumătatea lunii trecute accesul tuturor navelor de croazieră, dar a autorizat ulterior debarcarea pasagerilor australieni de pe patru nave aflate în portul Sydney. Printre aceştia se aflau însă şi peste 450 de purtători ai virusului, ceea ce a dus la creşterea numărului de contaminări pe continent.


“Mă tem că punerea în izolare a 9000 de oameni fără a şti dacă sunt purtători ai virusului sau pot deveni ar putea împovăra şi mai mult spitalele”, a explicat şeful poliţiei din statul australian New South Wales, unde se află Sydney.

Acesta a asigurat că toţi cei aflaţi la bord care au nevoie de îngrijiri medicale urgente vor fi debarcaţi, dar că navele vor fi obligate să se întoarcă în porturile de origine, cu restul echipajului.

Potrivit media australiene, un total de 18 nave de croazieră înmatriculate în alte ţări se află în momentul de faţă în apele şi porturile australiene, reprezentând un total de 15.000 de membri de echipaj.

Citește și: COVID-19 este a treia cauză de deces în SUA

Sâmbătă, zeci de noi cazuri de COVID-19 au fost depistate în rândul celor circa 800 de pasageri în majoritate germani aflaţi la bordul vasului de croazieră Artania, ţinut la distanţă de coastele australiene începând de marţi şi a cărui acostare a fost în cele din urmă autorizată în Freemantle, capitala statului Australia de Vest, pasagerii urmând să fie repatriaţi în scurt timp. Premierul statului, Mark McGowan, a declarat atunci că decizia de a permite navei de croazieră să acosteze a fost determinată de un focar de coronavirus la bord, care a atins un nivel “critic”.

Australia a înregistrat peste 5000 de cazuri de COVID-19 şi 23 de decese, iar ministrul sănătăţii Greg Hunt a afirmat săptămâna aceasta că sunt semne de “aplatizare a curbei”.

Joi, premierul australian Scott Morrison a declarat că rata de testare a depăşit 1000 de teste la 100.000 de persoane, sau 1% din populaţie. “Suntem prima ţară, după ştiinţa noastră, care a reuşit să depăşească acest nivel”, a subliniat Morrison. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Igor Grosu comentează blocajul privind alegerile din Găgăuzia

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a criticat blocajul creat în procesul de organizare a alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei. Citește și: Escrocheriile online și telefonice...

Victor Negrescu: Scenariul unirii Moldovei cu România trebuie luat în considerare

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, citat de agenția INFOTAG, consideră că unificarea Moldovei cu România trebuie luată în considerare. Citește și: Deputatul Costiuc denunță reangajarea...

Explozie la Durlești. Au explodat patru butelii de gaz

UP DATE:  Pompierii din municipiul Chișinău au intervenit, în această după amiază,  pe strada Cărtușa nr. 101 din orașul Durlești, după ce a fost raportată...

Eugen Tomac a fost nominalizat oficial pentru funcția de premier al României

Preşedintele român, Nicuşor Dan, a anunţat despre nominalizarea lui Eugen Tomac, europarlamentar şi consilier onorific al şefului statului, pentru funcţia de premier. Citește și: Maia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.