StiripesurseDiasporaOMS repetă avertismentul adresat tinerilor: 'Vârsta nu este singurul factor de...

OMS repetă avertismentul adresat tinerilor: ‘Vârsta nu este singurul factor de risc’

Publicat:

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a reamintit joi faptul că şi tinerii sunt vizaţi de pandemia de COVID-19 cauzată de noul tip de coronavirus, care a făcut deja victime în rândul copiilor şi adolescenţilor, informează AFP, potrivit agerpres.

“Ideea conform căreia ‘COVID-19 afectează doar persone vârstnice’ este factual eronată”, a reamintit directorul Biroului regional al OMS pentru Europa, Hans Kluge, într-o conferinţă de presă săptămânală organizată la Copenhaga şi difuzată online.

Citește și : Parlamentul European face apel la o atenţie deosebită dezinformării online

“Vârsta nu este singurul factor de risc pentru a suferi o formă gravă a bolii”, a insistat Hans Kluge.

Cazuri critice au fost observate deja la adolescenţi şi tineri adulţi, iar mulţi dintre aceşti pacienţi au necesitat internări în secţii de terapie intensivă şi unii dintre ei au decedat, a adăugat acelaşi oficial al OMS.


În Europa, cea mai tânără victimă raportată a fost un copil de 12 ani, care a murit în Belgia.

În Statele Unite, un bebeluş de şase săptămâni, contaminat la rândul său cu noul coronavirus, a murit.

Un procent cuprins între 10% şi 15% din rândul persoanelor cu vârste sub 50 de ani suferă o formă de la moderată la gravă a acestei infecţii, potrivit OMS.

Totuşi, “cei care îmbătrânesc cu o stare de sănătate bună prezintă mai puţine riscuri”, a precizat Hans Kluge, care a reamintit şi faptul că “anumite persoane de peste 100 de ani (…) internate în spitale din cauza COVID-19 au beneficiat apoi de o însănătoşire completă”.

Biroul regional al OMS pentru Europa a raportat peste 464.859 de cazuri oficiale asociate noului coronavirus şi 30.098 de decese în 53 de ţări din circumscripţia sa, care se întinde de la coastele europene ale Oceanului Atlantic şi până la coasta pacifică a Rusiei.

Aproximativ 80% din persoanele decedate prezentau cel puţin o comorbiditate subadiacentă, în special boli cardiovasculare şi diabet.

Citește și : Pandemia de coronavirus a redus prețurile alimentelor pe plan mondial

În opinia lui Hans Kluge, respectarea dispoziţiilor sanitare este necesară “pentru orice categorie de vârstă”.

“Este nu doar un act de solidaritate în raport cu ceilalţi, în special faţă de cei mai susceptibili de a fi grav afectaţi, ci şi un act vital pentru propria sănătate şi siguranţă”, a adăugat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.