StiripesurseȘtirile zileiMii de predicatori islamici din Pakistan au fost puși în carantină

Mii de predicatori islamici din Pakistan au fost puși în carantină

Publicat:

Autorităţile pakistaneze au plasat în carantină mii de predicatori islamici suspectaţi că au intrat în contact cu noul tip de coronavirus în timpul unei congregaţii religioase care a avut loc luna trecută, au anunţat oficiali ai Pakistanului luni, informează dpa, potrivit agerpres.

Peste 100.000 de membri ai mişcării misionare islamice Tableeghi Jumaat s-au reunit în martie la sediul central al mişcării, un complex de moschei şi de seminarii islamice, lângă oraşul Lahore din estul Pakistanului.

Citește și: Norvegia trimite o echipă medicală în Italia

Cel puţin 40.000 dintre ei au vizitat moschei pe teritoriul întregii ţări, în grupuri mai mari de opt persoane, a anunţat Abdul Waheed, purtător de cuvânt al Jumaat.

Reţeaua Tableeghi Jumaat numără milioane de misionari islamici în Pakistan, India şi Bangladesh.


Sute dintre cei care au participat la congregaţie şi apoi ai călătorit şi s-au întâlnit cu oameni au fost acum testaţi pozitiv, a spus Murtaza Wahab, ministrul informaţiei al provinciei Sindh din sudul Pakistanului.

În Sindh şi în provincia vecină Balucistan, toate moscheile unde activau aceşti predicatori au fost declarate centre de carantină, a adăugat Wahab.

Un cartier din suburbia capitalei pakistaneze Islamabad a fost închis după o răspândire a noului coronavirus printre predicatorii de la moscheea cartierului, a informat un şef al administraţiei locale Hamza Shafqaat.

Citește și: Apple va produce 1 milion de măşti pe săptămână

Cel puţin 2.200 de clerici mai sunt încă baricadaţi la sediul central al mişcării, în pofida atenţionărilor autorităţilor de a elibera clădirea, a relatat oficialul local Mohamed Usman.

Mii de grupuri mici de misionari pakistanezi călătoresc prin lume în fiecare an, a spus Waheed.

Pakistanul a înregistrat până luni 3.277 de cazuri de contaminare şi 50 de decese cauzate de COVID-19.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce a stârnit filmul ‘Odiseea’ furia grecilor

Christopher Nolan a readus pe marile ecrane una dintre cele mai cunoscute epopei ale Antichității, însă „Odiseea” (The Odyssey) a provocat în Grecia o...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.