StiripesurseȘtirile zileiCel puţin 25 de medici din Indonezia au murit de coronavirus

Cel puţin 25 de medici din Indonezia au murit de coronavirus

Publicat:

Cel puţin 25 de medici din Indonezia au murit după ce au fost contaminaţi cu noul tip de coronavirus, a anunţat luni Asociaţia Medicală din această ţară, atenţionând cu privire la consecinţele pe care pandemia le are asupra angajaţilor din sistemul sanitar, informează dpa, potrivit agerpres.

“Cel puţin 19 medici şi 6 medici stomatologi au murit din cauza COVID-19”, a spus Halik Malik, purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Medicale din Indonezia, cu referire la boala respiratorie cauzată de noul tip de coronavirus.

Citește și: Norvegia trimite o echipă medicală în Italia

Deocamdată, nu există date cu privire la numărul de decese printre alţi lucrători medicali, inclusiv în rândul asistenţilor medicali, a spus Halik Malik.

El a îndemnat guvernul să fie transparent cu privire la numărul de lucrători medicali afectaţi de coronavirus. “Avem nevoie de date la care oricine să poată face referire şi care ar putea constitui baza pentru elaborarea de strategii preventive pentru lucrătorii medicali, ca să ne putem concentra pe contracararea COVID-19”, a subliniat Halik Malik.


“Dacă numărul de cazuri pozitive printre lucrătorii din sănătate va continua să crească, serviciile medicale vor fi perturbate, fără a mai menţiona că aceştia (lucrătorii medicali) ar putea transmite boala pacienţilor şi familiilor lor”, a adăugat el.

Citește și: Apple va produce 1 milion de măşti pe săptămână

Luni, Indonezia a confirmat 218 de noi cazuri de COVID-18, cea mai mare creştere a sa în decurs de o zi, ceea ce a majorat la 2.491 numărul total de cazuri de contaminare înregistrat până acum la nivel naţional, în timp ce numărul de morţi a crescut cu 11, până la 209, a informat Ministerul Sănătăţii indonezian.

Guvernul indonezian este criticat pentru numărul scăzut de teste efectuate.

Preşedintele indonezian Joko Widodo a declarat luni că Indonezia nu se numără printre cele 10 cele mai lovite ţări de noul tip de coronavirus. “Aceasta trebuie comunicat oamenilor: că Indonezia nu este singură în faţa epidemiei, lucrurile trebuie puse în perspectivă”, a spus Widodo.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sute de cartușe din cel de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite pe un șantier din Anenii Noi

Peste 500 de cartușe din perioada celui de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite în satul Șerpeni, raionul Anenii Noi. Munițiile au fost găsite...

Pescuit ilegal pe Nistru

Două persoane au fost surprinse pescuind ilegal cu ajutorul curentului electric în fluviul Nistru, între localitățile Nimereuca și Cerlina din raionul Soroca. Inspectorii de...

Naționala U-18 de baschet a debutat cu o victorie la Campionatul European

Naționala masculină de baschet U-18 a Republicii Moldova a învins reprezentativa Maltei cu scorul de 75-68, în primul meci din faza grupelor Campionatului European,...

Cod Galben de ploi şi descărcări electrice

Meteorologii anunță prelungirea Codului galben de instabilitate atmosferică pentru data de 22 iulie, în intervalul orar 12:00–23:00. Avertizarea precedentă a fost lansată începând cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.