StiripesurseDiasporaElveţia mobilizează armata pe perioada crizei COVID-19

Elveţia mobilizează armata pe perioada crizei COVID-19

Publicat:

În Elveţia are loc cea mai mare mobilizare a armatei de după al doilea război mondial, transmite Reuters marţi. Mii de militari au fost trimişi în sprijinul personalului sanitar angajat în combaterea coronavirusului, scrie agerpres.

Au apărut şi probleme; sute de soldaţi şi ofiţeri au fost consemnaţi în cazărmi după ce au fost expuşi la pericolul de infectare. Dintre cei chemaţi sub arme pe 16 martie, peste 200 nu s-au prezentat şi ar putea fi inculpaţi în tribunale militare, a declarat generalul de brigadă Raymond Droz.

Citește și : Trump a rămas fără purtător de cuvânt. Stephanie Grisham se întoarce în echipa Primei Doamne

În total, 5000 de militari, inclusiv membri ai batalioanelor medicale, au fost trimişi în misiuni de asistenţă pentru personalul civil. Armata a fost deosebit de activă în cantonul Ticino, de la frontiera cu Italia. Acolo s-au înregistrat şi cele mai multe cazuri de infectare din cele 22.000 confirmate în Elveţia şi 641 de decese.

Este în curs mobilizarea unor efective de până la 8000 de membri, nu doar pentru servicii medicale, ci şi pentru închiderea frontierelor, asistenţă logistică şi de securitate pe perioada crizei.


Droz a precizat că în prezent sunt în carantină 728 de militari, dintre care 49 la izolare, iar testele au relevat 172 de cazuri de infectare, multe la o şcoală pentru recruţi din Ticino. Un singur soldat elveţian a fost depistat pozitiv în timpul serviciului activ de combatere a coronavirusului.

Au existat şi obiecţii la implicarea armatei; s-a spus că soldaţii n-au avut mare lucru de făcut şi au pierdut vremea în săli de aşteptare din spitale. Droz a declarat într-o conferinţă de presă că armata intenţionează să rezolve problema, menţinând doar efectivele necesare şi trimiţând restul militarilor acasă pentru odihnă şi recuperare.

Citește și : Israelul introduce obligativitatea portului măştilor în public

Circa 240 de soldaţi nu au dat curs convocării prin mesaje text, a mai arătat generalul. ‘Când totul se va clarifica – fiindcă în unele cazuri oamenii au scutiri – aceştia vor fi deferiţi justiţiei militare, apoi vor urma procesul judiciar normal’, a explicat el. Pedepsele aplicate de magistraţii militari pot fi inclusiv cu închisoarea.

Un politician local i-a numit ‘trădători’ pe cei care nu s-au prezentat la încorporare, menţionează Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.