StiripesurseDiasporaHancock: Marea Britanie nu a atins vârful epidemiei de COVID-19, aşa...

Hancock: Marea Britanie nu a atins vârful epidemiei de COVID-19, aşa că restricţiile de circulaţie rămân în vigoare

Publicat:

Marea Britanie nu a atins încă vârful epidemiei de COVID-19 care ar permite o relaxare a restricţiilor de circulaţie, a declarat sâmbătă ministrul britanic al sănătăţii Matt Hancock, relatează Reuters, scrie agerpres.

Bilanţul morţilor în spitalele britanice a ajuns aproape la 9.000, doar vineri înregistrându-se 980 de decese.

Citește și : Bilanțul pandemiei de COVID-19 la nivel mondial

În urmă cu trei săptămâni, Marea Britanie a impus carantina în încercarea de a stopa răspândirea virusului, iar asupra guvernului s-au făcut tot mai multe presiuni pentru a detalia cât vor mai dura restricţiile severe de circulaţie, în contextul în care oamenii sunt obligaţi să stea în case, iar multe companii nu au activitate.

Mai mulţi miniştri au declarat că Marea Britanie trebuie să depăşească vârful epidemiei înainte de a avea loc schimbări în regimul de circulaţie, iar Hancock a spus că, deşi numărul internărilor a început să stagneze, nu există deocamdată suficiente dovezi pentru a avea certitudinea că răul cel mare a trecut.


“Analiza noastră este că nu am ajuns încă acolo. Nu am văzut o stagnare suficientă pentru a putea spune că am atins vârful” epidemiei, a declarat Hancock la BBC radio.

Unii oameni de ştiinţă au sugerat că ar mai fi câteva săptămâni până să se ajungă la vârful epidemiei, însă Hancock crede că “nimeni nu ştie” când va fi. “Sunt tot soiul de sugestii. Treaba lor este să facă cea mai bună estimare şi să ne sfătuiască, şi avem o mulţime de sfaturi diferite de la oameni de ştiinţă diferiţi”, a adăugat el.

Pe de altă parte, profesorul de vaccinologie Sarah Gilbert de la Universitatea Oxford a susţinut că un vaccin împotriva coronavirusului ar putea fi disponibil pentru populaţie până în septembrie, relatează Press Association. Gilbert conduce o echipă de cercetători care au ca scop dezvoltarea unui vaccin care să protejeze populaţia împotriva coronavirusului, potrivit PA.

Într-un interviu cu publicaţia The Times, Gilbert a anunţat că împreună cu echipa ei a creat deja un posibil vaccin la care urmează să se înceapă testele pe oameni în circa două săptămâni.

Ea a declarat publicaţiei citate că este “80% sigură de succes, pe baza altor lucruri pe care le-am făcut cu acest tip de vaccin”.

Majoritatea experţilor din industrie sunt de părere că este nevoie de cel puţin 18 luni pentru dezvoltarea unui vaccin şi distribuirea lui la nivel global, aminteşte PA.

Însă Gilbert crede că, dacă li se va permite unor voluntari, proveniţi din locuri în care nu au fost impuse măsuri de izolare, să se infecteze pe cale naturală cât mai repede cu putinţă, atunci aceasta va accelera procesul de testare clinică.

Citește și : Papa Francisc îi compară pe cei care i-au tratat pe bolnavii de COVID-19 cu soldaţii ‘morţi pe front’

Dacă unul dintre aceste locuri se dovedeşte a avea o rată mare de transmitere a virusului, atunci vom vedea foarte rapid cât de eficient este vaccinul nostru, deci aceasta ar fi o strategie pentru a reduce timpul, a spus ea. “Carantina totală îngreunează lucrurile. Dar nici nu ne dorim imunitate de turmă. Vrem ca ei să fie susceptibili şi expuşi în mod natural pentru a testa eficienţa” vaccinului, a adăugat cercetătoarea britanică.

Iar pentru ca distribuirea vaccinului să poată începe în toamnă, Gilbert spune că executivul va trebui să demareze producţia vaccinului înainte de a i se dovedi eficacitatea. Nu vrem să treacă prea mult timp din acest an şi să descoperim că avem un vaccin foarte eficient, dar nu a fost produs propriu-zis ca să-l putem folosi, a declarat ea pentru The Times.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.