StiripesurseDiasporaHeiko Maas: Coronavirusul va domina agenda preşedinţiei germane a UE

Heiko Maas: Coronavirusul va domina agenda preşedinţiei germane a UE

Publicat:

Pandemia de coronavirus va domina agenda Uniunii Europene când Germania va prelua preşedinţia semestrială a Consiliului UE în a doua jumătate a acestui an, a scris ministrul de externe german, Heiko Maas, într-un articol de opinie publicat duminică de cotidianul Die Welt, citat de Reuters, scrie agerpres.

Germania va prelua preşedinţia Consiliului UE la 1 iulie, de la Croaţia, aminteşte agenţia de presă britanică.

Citește și : America plânge: Numărul deceselor de COVID-19 a trecut de 20.000

Maas a fost tranşant în privinţa modului de gestionare la nivel global a crizei sanitare, criticând SUA pentru că au acţionat prea lent şi China, calificată drept un stat autoritar.

Pandemia de coronavirus a cuprins 214 ţări şi teritorii, până în acest moment înregistrându-se 1,6 milioane de infectări şi 106.000 decese, aminteşte Reuters.


“Vom avea o ‘preşedinţie corona’ pentru a învinge corona şi consecinţele sale”, a scris Maas.

O reducere graduală şi coordonată a restricţiilor de circulaţie va fi unul dintre primele obiective “odată ce greul va fi trecut”, a explicat şeful diplomaţiei germane, care a apreciat că blocul comunitar va trebui totodată să tragă învăţăminte din această criză, cum ar fi îmbunătăţirea protecţiei civile în UE şi achiziţiile şi producţia în comun de provizii medicale.

Citește și : Papa Francisc, la slujba de Înviere: ‘Totul va fi bine! Întunericul şi moartea nu au ultimul cuvânt’

Există de asemenea nevoia de “a îndrepta greşelile” pe care criza le-a expus, a mai avertizat Maas în editorialul său, făcând referire la restricţiile asupra democraţiei şi a statului de drept “sub pretextul luptei împotriva corona, care sunt inacceptabile în Europa”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.