StiripesurseȘtirile zileiPoliţia sudaneză a dispersat o manifestaţie pro-Bashir la Khartoum

Poliţia sudaneză a dispersat o manifestaţie pro-Bashir la Khartoum

Publicat:

Zeci de susţinători ai fostului preşedinte sudanez Omar al-Bashir au manifestat joi în faţa cartierului general al armatei din Khartoum, înainte de a fi dispersaţi de forţele de ordine cu gaze lacrimogene şi în timp ce autorităţile au interzis orice miting pentru a combate răspândirea noului coronavirus, potrivit unor martori, citaţi de France Presse, scrie agerpres.

La un an după căderea regimului lui Bashir sub presiunea străzii după 30 de ani la putere, manifestanţii au cerut demisia guvernului de tranziţie, potrivit aceloraşi surse.

Citește și : Ungaria prelungeşte până la 25 aprilie restricţiile introduse la nivel naţional

Din august 2019, Sudanul are un guvern de tehnocraţi, condus de Abdallah Hamdok şi format în urma unui acord de partajare a puterii între armată şi principalele figuri ale opoziţiei.

“Nu guvernului Hamdok”, “Nu guvernului foametei”, se putea citi pe pancartele protestatarilor, potrivit unui martor.


În pragul unei crize economice grave, moştenită după 30 de ani de gestionare dezastruoasă, Sudanul are acum o inflaţie anuală de aproximativ 70%.

Sudanezii trebuie adesea să aştepte câteva ore la coadă pentru a cumpăra pâine, o marfă al cărei preţ a fost majorat săptămâna trecută la Khartoum la ordinele autorităţilor.

Manifestaţia de joi din faţa cartierului general al armatei este prima în faţa acestui loc emblematic al puterii după 3 iunie 2019. Protestatarii care se instalaseră atunci acolo cerând un regim civil au fost alungaţi brutal. Zeci de oameni au fost atunci ucişi.

La 11 aprilie 2019, mii de sudanezi adunaţi în această piaţă au obţinut destituirea de către armată a preşedintelui Bashir.

Demonstraţia de joi a avut loc în timp ce Khartoum a interzis recent mitingurile pentru a combate răspândirea noului coronavirus.

Sudanul a raportat oficial 32 de cazuri de contaminare şi cinci decese din cauza bolii Covid-19. Iar autorităţile au ordonat izolarea completă începând de sâmbătă.

Mişcarea populară de protest care l-a răsturnat pe Bashir a început în decembrie 2018, a doua zi după o decizie oficială de a tripla preţul pâinii în principalele oraşe ale ţării.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

De ce a stârnit filmul ‘Odiseea’ furia grecilor

Christopher Nolan a readus pe marile ecrane una dintre cele mai cunoscute epopei ale Antichității, însă „Odiseea” (The Odyssey) a provocat în Grecia o...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.