StiripesurseȘtirile zileiEmirates Airlines testează pasagerii înainte de îmbarcare

Emirates Airlines testează pasagerii înainte de îmbarcare

Publicat:

Compania Emirates din Dubai face teste de sânge pentru depistarea COVID 19 înainte de îmbarcare. Rezultatele testului vin în 10 minute şi sunt efectuate de Autoritatea Sanitară din Dubai. Este vorba despre teste serologice care identifică anticorpii din sânge.

Pasagerii unei curse Dubai -Tunisia au fost testaţi pentru COVID 19, chiar la terminal înainte de îmbarcare, informează CNN, potrivit mediafax.

Citește și: Congresmenii lui Trump condiționează reluarea sprijinului pentru OMS și cer demisia lui Ghebreyesus

Compania aeriană Emirates din Dubai a început să efectueze analize de sânge, iar primele teste rapide de sânge Covid-19 au avut loc miercuri pe Aeroportul Internaţional din Dubai.

Testele au fost efectuate de către Autoritatea Sanitară din Dubai în zona de check-in şi rezultatele au fost disponibile în termen de 10 minute.


Emirates susţine că este prima companie aeriană din lume care efectuează astfel de teste.

“Lucrăm la planuri de extindere a capacităţilor de testare în viitor şi de extindere la alte zboruri”, a declarat Adel Al Redha, Chief Operating Officer, în declaraţia pentru CNN.

“Acest lucru ne va permite să efectuăm teste la faţa locului şi să oferim confirmare imediată pasagerilor din Emiratele care călătoresc în ţări care necesită certificate de test COVID-19.”

Citește și: Trump anunță că este timpul ‘să se repornească America’

Compania aeriană nu a precizat dacă pasagerilor li se va refuza îmbarcarea pe baza rezultatelor testului. Este vorba despre teste rapide, serologice, care verfică prezenţa anticorpilor din sânge.

Etihad Airways, de asemenea, în Emiratele Arabe Unite, a anunţat că urmează să probeze noi chioşcuri self-service pe aeroportul său hub din Abu Dhabi, la sfârşitul lunii aprilie, pentru a ajuta la identificarea călătorilor cu afecţiuni medicale, inclusiv potenţialele etape incipiente ale Covid-19.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 22 iulie în Istorie

22 iulie este a 203-a zi a calendarului gregorian și a 204-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 22 iulie (BOR) Sf. Mironosiță şi întocmai...

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.