StiripesurseSocialCântăreţul francez Johnny Hallyday a murit la 74 de ani (AFP)

Cântăreţul francez Johnny Hallyday a murit la 74 de ani (AFP)

Publicat:

Johnny Hallyday, cel mai mare star rock cunoscut de Franţa, a murit în noaptea de marţi spre miercuri, la 74 de ani, ca urmare a unui cancer la plămâni, a anunţat soţia sa, Laeticia, preluată de AFP. 

“Johnny Hallyday a plecat. Scriu aceste cuvinte fără să cred asta. Şi totuşi aşa este. (…) Ne părăseşte în această noapte aşa cum a trăit de-a lungul întregii sale vieţi, cu curaj şi demnitate”, a scris ea, într-un comunicat.

Tot într-un comunicat, difuzat de Palatul Elysee miercuri dimineaţa, preşedintele francez, Emmanuel Macron, i-a adus un omagiu artistului.

Cântăreţul şi actorul Johnny Hallyday, pe numele real Jean-Philippe Smet, s-a născut la 15 iunie 1943 la Paris.

S-a lansat la începutul anilor 60′, remarcându-se prin faptul că a interpretat melodii rock’n’roll în limba franceză. Primul său LP a fost intitulat ‘Hello Johnny’ şi a apărut în 1960. Un an mai târziu, cover-ul său ‘Lets Twist Again’ s-a vândut în peste un milion de exemplare, devenind disc de aur.


Concertul său din anul 2000, ‘100% Johnny: Live a La Tour Eiffel’, a atras 500.000 de spectatori şi 9,5 milioane de telespectatori, fiind transmis în direct de postul naţional de televiziune francez.

De-a lungul carierei sale, a întreprins peste 100 de turnee, a obţinut 18 albume de platină şi a vândut peste 110 milioane de albume.

Din discografia sa: Rock a Memphis (1975, Philips); La Terre Promise (1975, Philips); Derriere l’Amour (1976, Philips); A Partir de Maintenant… (1980, Philips); Entre Violence et Violon (1983, Philips); Rock’n’Roll Attitude (1985, Philips); Gang (1986, Philips); Cadillac (1989, Philips); Lorada (1995, Philips); A la vie, a la mort ! (2002, Mercury); Ma Vérité (2005, Mercury); Le Coeur d’un homme (2007, Warner Music France); Ça ne finira jamais (2008, Warner Music France); Jamais seul (2011, Warner Music France).

În 1997 a devenit Cavaler Al Ordinului Naţional francez ‘Legiunea de Onoare’.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Majoritatea cetățenilor NU susțin reforma fiscală propusă de Guvern (sondaj)

Majoritatea cetățenilor se declară îngrijorați de măsurile incluse în reforma fiscală propusă de Guvern și declară că nu susțin aplicarea acesteia. Potrivit Barometrului socio-politic...

Soții și fiica lor decedați într-un accident în Grecia au fost petrecuţi pe ultimul drum

Soții și fiica cea mică a lor decedați într-un accident cumplit produs în Grecia au fost înmormântați astăzi la Strășeni. Slujba de înmormântare a început...

Moldovenii nu cred o iotă din explicaţiile Maiei Sandu despre verişoara de la Moldatsa (sondaj)

Un sondaj realizat de IMAS arată că 74% dintre respondenți nu cred afirmația președintei Maia Sandu că nu știa despre situația verișoarei sale, Anastasia...

VIDEO Un traficant de droguri, condamnat în lipsă, a fost prins și plasat în penitenciar

Un bărbat de 33 de ani, condamnat în 2017 la nouă ani de închisoare pentru trafic de droguri, a fost reținut în Chișinău. Potrivit...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.