StiripesurseEconomieVIDEO Majoritatea cetățenilor NU susțin reforma fiscală propusă de Guvern (sondaj)

VIDEO Majoritatea cetățenilor NU susțin reforma fiscală propusă de Guvern (sondaj)

Publicat:

Majoritatea cetățenilor se declară îngrijorați de măsurile incluse în reforma fiscală propusă de Guvern și declară că nu susțin aplicarea acesteia. Potrivit Barometrului socio-politic IMAS – iulie 2026, cele mai mari temeri vizează introducerea cotei de 20% TVA pentru energia electrică, precum și majorarea TVA pentru gazele naturale și medicamente.

Datele sondajului arată că aplicarea TVA de 20% pentru energia electrică reprezintă principala preocupare pentru 32,2% dintre respondenți. Majorarea TVA la gazele naturale este menționată de 21,7%, iar creșterea TVA pentru medicamente – de 13,7%. Alte măsuri, precum majorarea TVA pentru produsele agroalimentare și lemnele de foc, sunt indicate drept principale îngrijorări de aproximativ 8% dintre participanții la sondaj, transmite IPN.

Citeşte şi: Avertisment MAE: Evitaţi călătoriile în Federația Rusă! – Stiripesurse.md

Într-o conferință de presă, directorul general al IMAS, Doru Petruți, a declarat că majoritatea măsurilor incluse în reforma fiscală sunt respinse de populație. Potrivit lui, nivelul de opoziție față de unele modificări depășește 70%, iar în anumite cazuri ajunge la peste 90%.

Sondajul arată că 65% dintre respondenți nu susțin deloc reforma fiscală, iar 15% afirmă că o susțin într-o mică măsură. Totodată, 38% consideră că Republica Moldova nu are nevoie de o astfel de reformă în perioada următoare.


Doru Petruți susține că, deși nivelul de respingere a reformei este ridicat, aproximativ o treime dintre respondenți consideră că țara are nevoie de o reformă fiscală. În opinia sa, acest rezultat indică faptul că autoritățile nu au reușit să explice suficient scopul și beneficiile modificărilor propuse.

Întrebați despre scopul reformei, cei mai mulți respondenți consideră că Guvernul urmărește să acopere o gestionare defectuoasă a banilor publici și datoriile acumulate. În același timp, 41% spun că reforma ar trebui anulată, iar 30% consideră că aceasta ar trebui amânată pentru consultări și analize suplimentare. Doar 1% dintre respondenți susțin aplicarea reformei în forma prezentată.

Barometrul socio-politic IMAS a fost realizat în perioada 10-20 iulie, pe un eșantion de 1 015 persoane din 81 de localități. Marja maximă de eroare este de ±3,1%. Cercetarea a fost realizată la comanda Independent News (România).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ghenadie Pîrlii a picat evaluarea externă şi a fost eliberat din funcţie

Consiliul Superior al Procurorilor a decis eliberarea din funcție a procurorului Ghenadie Pîrlii, după ce acesta nu a promovat evaluarea externă pe criteriul integrității...

O cupolă de aer rece se aşează peste Europa Centrală și de Est. Frigul vine și în Moldova

După o perioadă îndelungată de căldură extremă, un val de aer rece va cuprinde Europa Centrală și de Est, inclusiv Republica Moldova, și va...

Chişinăul a ratificat Convenția prin care Ucraina va putea cere Rusiei despăgubiri de război

Parlamentul R. Moldova a ratificat Convenția privind instituirea Comisiei internaționale de reclamații pentru Ucraina, semnată la Haga la 16 decembrie 2025. Prin acea Comisie,...

Guvern nou, dar scaunele puţin mai vechi: VIDEO Precizări privind mobilierul schimbat din sala de ședințe

Guvernul Republicii Moldova respinge informațiile potrivit cărora Executivul și-ar fi reînnoit mobilierul din sala de ședințe, precizând că nu au fost comandate sau procurate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.