StiripesurseDiasporaBudapesta se vede persecutată de mai-marii UE: 'Se RĂZBUNĂ pe noi!'

Budapesta se vede persecutată de mai-marii UE: ‘Se RĂZBUNĂ pe noi!’

Publicat:

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi comisarul european pentru justiţie Didier Reynders ”duc o campanie de răzbunare” împotriva Ungariei în legătură cu tema migraţiei, a susţinut marţi ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, potrivit MTI, transmite şi agerpres.

Şeful diplomaţiei ungare a scris pe Facebook că fostul guvern al Belgiei, condus de Charles Michel şi din care a făcut parte şi Didier Reynders, a pierdut puterea din cauza sprijinului său pentru pactul global privind migraţia al ONU, căruia Budapesta i s-a opus cu fermitate.

Citeşte şi: Trump îl cheamă la Casa Albă pe guvernatorul statului New York

”Noi am fost cei care am atras atenţia Europei cu privire la ceea ce pregăteau Naţiunile Unite la finalul lui 2018. La acea vreme guvernul belgian s-a dezintegrat pentru că partidele din coaliţie nu au putut ajunge la un compromis cu privire la ce poziţie să adopte asupra pactului”, a menţionat Szijjarto.

”Asta-i roade de atunci pe Charles Michel şi pe Didier Reynders”, a subliniat Peter Szijjarto, care a adăugat că cei doi politicieni belgieni ”atacă Ungaria din motive personale”.


Parlamentul European a adoptat vineri o rezoluţie ce arată că prerogativele pe care guvernul ungar le-a obţinut în virtutea stării de urgenţă decretate pentru combaterea pandemiei de coronavirus contravin ”valorilor europene”.

În rezoluţia adoptată printr-un vot online eurodeputaţii şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la măsurile adoptate de guvernul de la Budapesta de a prelungi pe termen nelimitat starea de urgenţă, de a autoriza guvernul să guverneze prin decret pe termen nelimitat şi de a slăbi supravegherea de către parlament a stării de urgenţă.

Citeşte şi: Apărarea antiaeriană siriană A DOBORÂT mai multe racheta israeliene

Premierul ungar Viktor Orban a obţinut luna trecută din partea parlamentului dreptul ca, în cadrul stării de urgenţă decretate din cauza coronavirusului, să legifereze prin ordonanţe şi să prelungească această stare de urgenţă fără acordul legislativului. Conform legii care a instituit aceste prerogative, difuzarea de ”ştiri false” poate fi sancţionată cu până la cinci ani de închisoare, la fel şi faptele care ”zădărnicesc sau îngreunează” măsurile de combatere a coronavirusului.

La rândul său, Comisia Europeană a criticat această lege, avertizând că, ”în mod general”, măsurile adoptate de statele UE în cadrul stării de urgenţă pentru combaterea pandemiei de coronavirus trebuie să fie proporţionale şi provizorii, iar mass-media trebuie să rămână libere şi independente.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.