StiripesurseȘtirile zileiAshraf Ghani a fost testat negativ, după 20 de contaminări la...

Ashraf Ghani a fost testat negativ, după 20 de contaminări la Palatul Prezidenţial din Afganistan

Publicat:

Preşedintele Afganistanului, Ashraf Ghani, a fost testat negativ pentru noul tip de coronavirus, a anunţat marţi purtătorul său de cuvânt, după ce 20 de contaminări au fost detectate în urmă cu câteva zile la Palatul Prezidenţial, informează AFP, scrie agerpres.

“Preşedintele este în stare bună de sănătate şi conduce eforturile guvernului pe toate fronturile. Toate precauţiile sunt luate pentru a ne asigura că mediul său de muncă este sigur şi sănătos”, a notat pe Twitter purtătorul său de cuvânt Sediq Sediqi.

Citește și : 15.000 de militari ruşi au fost puşi în carantină

Ghani şi soţia sa au fost ambii testaţi pentru coronavirus, iar “rezultatele lor sunt negative”, a mai postat el.

Sâmbătă, responsabili au dezvăluit pentru AFP că 20 de angajaţi ai Palatului Prezidenţial afgan şi 12 persoane care lucrau în biroul său administrativ, clădire ataşată de palat, au fost contaminate cu noul tip de coronavirus.


Fotografii recente difuzate de preşedinţia afgană îl arată de Ghani purtând mască şi mănuşi. Astfel de fotografii sunt făcute adesea în timpul reuniunilor organizate prin videoconferinţă.

Ashraf Ghani a apărut marţi la televiziune, aparent în bună stare de sănătate, cerându-le afganilor să se păzească la maxim de COVID-19.

“Coronavirusul ne-a luat pe toţi prin surprindere, ne-a luat pe nepregătite. Însă, din primele zile, am luat virusul în serios şi prin voia Domnului numărul de decese din ţara noastră este mai mic decât în alte ţări”, a declarat Ghani.

Citește și : Olanda anunţă 729 de cazuri noi de infectare cu coronavirus

Afganistanul a înregistrat deocamdată 1.092 de persoane contaminate, dintre care 36 au decedat, însă realitatea ar putea fi mai rea, pentru că accesul la testele de depistare rămâne extrem de limitat.

Măsurile de carantină puse în aplicare de Kabul au fost recent prelungite cu trei săptămâni, iar majoritatea birourilor guvernamentale sunt închise.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Chişinăul a ratificat Convenția prin care Ucraina va putea cere Rusiei despăgubiri de război

Parlamentul R. Moldova a ratificat Convenția privind instituirea Comisiei internaționale de reclamații pentru Ucraina, semnată la Haga la 16 decembrie 2025. Prin acea Comisie,...

VIDEO Majoritatea cetățenilor NU susțin reforma fiscală propusă de Guvern (sondaj)

Majoritatea cetățenilor se declară îngrijorați de măsurile incluse în reforma fiscală propusă de Guvern și declară că nu susțin aplicarea acesteia. Potrivit Barometrului socio-politic...

Guvern nou, dar scaunele puţin mai vechi: VIDEO Precizări privind mobilierul schimbat din sala de ședințe

Guvernul Republicii Moldova respinge informațiile potrivit cărora Executivul și-ar fi reînnoit mobilierul din sala de ședințe, precizând că nu au fost comandate sau procurate...

Raportul Băncii Mondiale referitor la veniturile R. Moldova

Republica Moldova își menține statutul de economie cu venituri medii-superioare, potrivit clasificării actualizate a Băncii Mondiale. Țara figurează în categoria statelor cu un venit...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.