StiripesurseȘtirile zileiTadjicii sunt îndemnaţi de preşedintele lor să NU ţină postul Ramadanului

Tadjicii sunt îndemnaţi de preşedintele lor să NU ţină postul Ramadanului

Publicat:

Preşedintele Tadjikistanului, Emomali Rahmon (foto), ţară care susţine că nu are niciun caz de infectare cu noul coronavirus, şi-a îndemnat joi compatrioţii să nu ţină post în timpul Ramadanului pentru a nu deveni vulnerabili la ‘boli infecţioase’, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Chiar facă această boală nu a fost semnalată în ţara noastră, acest lucru nu înseamnă că trebuie să fim neglijenţi şi să stăm fără să facem nimic’, a declarat preşedintele într-un discurs către naţiune, cu ocazia începerii lunii Ramadanului.

Citeşte şi: Trump SUSPENDĂ eliberarea green card-urilor

Emomali Rahmon, care conduce cu mână de fier din 1992 această ţară central-asiatică cu majoritate sunnită, una dintre cele mai sărace din fosta URSS, a afirmat că postul este periculos pentru ‘agricultorii, crescătorii de animale şi cei care muncesc din greu’.

În acelaşi discurs, publicat pe site-ul agenţiei oficiale Khovar, Rahmon a arătat că Ramadanul coincide în acest an cu începerea strângerii recoltelor.


‘Îi îndemn pe cei care lucrează pe câmp şi care produc prosperitate (…) să-şi amâne postul pentru un moment mai favorabil’, a afirmat el, explicând că postul îi ‘face vulnerabili la boli infecţioase’.

Citeşte şi: Turcia a intrat în patru zile de carantină

Tadjikistan, la fel ca Turkmenistan, o altă fostă republică sovietică din Asia Centrală, susţine că nu a înregistrat niciun caz de infectare cu noul coronavirus, însă experţii pun la îndoială această afirmaţie.

Autorităţile turkmene au anunţat totuşi miercuri că au achiziţionat din străinătate teste şi ventilatoare în perspectiva unor cazuri de infectare şi în această ţară.

‘Sunt complet sincer! Dacă ar exista un singur caz recenzat de coronavirus în Turkmenistan, am informa imediat Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi comunitatea internaţională’, a dat asigurări ministrul de externe turkmen Raşid Meredov, în timpul unei reuniuni guvernamentale. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.