StiripesurseDiasporaCea mai mare gaură în stratul de ozon de deasupra Polului...

Cea mai mare gaură în stratul de ozon de deasupra Polului Nord s-a închis

Publicat:

O gaură “fără precedent” apărută în stratul de ozon, care s-a extins şi a deveni cea mai mare observată deasupra Arcticii, s-a închis, la doar câteva săptămâni de la formare, au anunţat oamenii de ştiinţă care au monitorizat acest fenomen, citaţi de The Independent, potrivit agerpres.

La formarea sa, la începutul acestei luni, gaura apărută în stratul vital care protejează Pământul de radiaţiile solare dăunătoare a stabilit un nou record de reducere a ozonului în emisfera nordică.

Citește și : Trump laudă America: ‘Avem 1 milion de contaminări pentru că testăm cel mai bine!’

Gaura din stratul de ozon era de aproape trei ori mai mare decât Groenlanda şi s-a extins deasupra calotei glaciare.

Serviciul Copernicus de Monitorizare a Atmosferei (CAMS) a anunţat că ozonul din regiunea afectată s-a recuperat.


Deşi găuri de dimensiuni mai mici au mai apărut în stratul de ozon, cercetătorii au declarat că aceasta a fost “prima dată când se poate vorbi despre o adevărată gaură în ozon în Arctica”.

CAMS a precizat că această gaură din stratul de ozon a fost provocată de tipare meteorologice neobişnuite din regiunea Polului Nord. Temperaturi deosebit de scăzute şi vitezele mari ale vântului au format un “vortex polar” care a creat condiţii de vreme foarte rece ce au condus la reduceri semnificative ale stratului de ozon.

“Deşi pare că vortexul polar nu s-a încheiat încă şi se va forma din nou în următoarele zile, valorile de ozon nu vor reveni la nivelurile foarte reduse observate la începutul lunii aprilie”, a transmis pe Twitter CAMS.

Întrebată dacă gaura din stratul de ozon a dispărut datorită reducerii nivelului de poluare în urma măsurilor de izolare impuse pentru stoparea răspândirii COVID-19, organizaţia a răspuns: “De fapt, această gaură în ozon din Arctica nu are nimic de-a face cu izolarea asociată coronavirusului, ci mai degrabă a fost provocată de un vortex polar neobişnuit de puternic şi de îndelungat”.

Într-un articol publicat anterior privind cauzele reducerii stratului de ozon deasupra Arcticii, oamenii de ştiinţă au declarat: “Deşi suntem obişnuiţi cu găurile din ozon care se dezvoltă în fiecare an deasupra Antarcticii în timpul primăverii australe, condiţiile necesare pentru o reducere atât de intensă a ozonului nu se găsesc în mod normal în emisfera nordică”.

În Antarctica, grosimea stratului de ozon se modifică sezonier. În timpul iernilor geroase, norii de mare altitudine se combină cu clorofluorocarburile (CFC) care afectează ozonul, rămase în atmosferă de zeci de ani, şi astfel împreună subţiază stratul.

O gaură în stratul de ozon de deasupra Antarcticii s-a format anual în ultimii 35 de ani. Însă, după câţiva ani de la interzicerea CFC, o recuperare lentă este în curs – gaura apărută în stratul de ozon din Antarctica din 2019 a fost una dintre cele mai mici înregistrate de la prima descoperire a fenomenului îngrijorător.

Citește și : IZOLAREA ar putea conduce la 7 milioane de sarcini neplanificate

Arctica este diferită deoarece vremea din acea regiune este în general mai caldă şi, prin urmare, nu se formează nori similari, de mare altitudine.

“Această gaură în ozon a fost practic un simptom al problemei de mai mare amploare a reducerii ozonului şi s-a închis ca urmare a ciclurilor locale anuale, nu a unei vindecări pe termen lung”, au subliniat cercetătorii CAMS. “Dar, există speranţă: stratul de ozon se vindecă, însă lent”, au precizat ei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.