StiripesurseDiasporaUPDATE: Un elicopter canadian din forţele NATO a dispărut în apele...

UPDATE: Un elicopter canadian din forţele NATO a dispărut în apele internaţionale dintre Grecia şi Italia

Publicat:

UPDATE: Un elicopter al armatei canadiene angajat într-o operaţiune NATO de supraveghere, având şase persoane la bord, a fost dat dispărut în apele internaţionale dintre Grecia şi Italia, a făcut cunoscut miercuri seară aviaţia militară greacă, scrie AFP, potrivit agerpres.

Comandamentul militar al NATO, cu sediul la Mons, în Belgia, a confirmat “dispariţia unui elicopter”, subliniind că “sunt în curs operaţiuni de căutare”.

Citește și : UE acordă un sprijin financiar de peste 3, 3 miliarde de euro Balcanilor de Vest

“Confirm că a avut loc un accident implicând un elicopter provenit de pe un vas care se află sub comandamentul NATO”, a declarat colonelul Juanita Chang, citată într-un comunicat al Alianţei Nord-Atlantice transmis AFP, fără alte detalii.

Potrivit primelor informaţii din sursă militară greacă, elicopterul se afla în afara zonei de control a Greciei, “la 50 de mile marine în largul insulei greceşti Cefalonia, în zona acoperită de Italia, şi participa la o operaţiune de supraveghere a zonei” de către Alianţa Nord-Atlantică.


Elicopterul, un Sikorsky CH-124 Sea King, potrivit unei surse din Ministerul elen al Apărării, aparţinea fregatei canadiene Fredericton de unde a decolat pentru a merge în patrulare.

Vasul face parte din forţele navale ale Alianţei SNMG2, potrivit sursei.

Marţi, operaţiunea de supraveghere a avut loc în apele greceşti şi, pe lângă nava canadiană, au participat, de asemenea, trei fregate, italiană, greacă şi turcă, a spus sursa.

Miercuri, forţele NATO au părăsit însă apele greceşti, iar fregata elenă s-a retras din operaţiune rămânând în apele teritoriale ale Greciei.

Forţe navale şi aeriene greceşti sunt pregătite să contribuie la operaţiunea de salvare “dacă Italia solicită acest lucru”, a precizat pentru AFP o sursă militară sub acoperirea anonimatului.

Știre inițială: Un elicopter al armatei canadiene angajat într-o operaţiune NATO de supraveghere, având şase persoane la bord, a fost dat dispărut în apele internaţionale dintre Grecia şi Italia, a făcut cunoscut miercuri seară aviaţia militară greacă, scrie AFP.

Potrivit primelor informaţii, elicopterul se afla în afara zonei de control a Greciei, “la 50 de mile marine în largul insulei greceşti Cefalonia şi participa la o operaţiune de supraveghere a zonei” de către Alianţa Nord-Atlantică, precizează AFP.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.