StiripesurseDiasporaGermania şi Marea Britanie nu sunt de acord cu decizia lui...

Germania şi Marea Britanie nu sunt de acord cu decizia lui Trump privind Ierusalimul

Publicat:

Germania şi Marea Britanie nu susţin decizia preşedintelui american Donald Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a statului Israel, au informat miercuri Reuters, EFE şi dpa. 

“Guvernul german nu sprijină această poziţie, deoarece statutul Ierusalimului trebuie soluţionat în cadrul formulei a două state”, a declarat cancelarul german Angela Merkel, potrivit unui mesaj pe Twitter postat de purtătorul ei de cuvânt, Steffen Seibert.

Marea Britanie nu este de acord cu decizia preşedintelui Trump, care nu este “de niciun ajutor” pentru procesul de pace cu palestinienii, a declarat miercuri şi şefa executivului britanic, Theresa May.

“Nu suntem de acord cu decizia americană de a transfera ambasada la Ierusalim şi de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală israeliană înaintea unui acord final asupra statutului” acestui oraş, a indicat May într-un comunicat. “Credem că nu este de niciun ajutor pentru perspectivele păcii în regiune”, a adăugat ea, precizând că ambasada Marii Britanii în Israel va rămâne în continuare la Tel Aviv.

“Poziţia noastră cu privire la statutul Ierusalimului este clar şi de lungă durată: trebuie stabilit în urma unui acord negociat între israelieni şi palestinieni, iar Ierusalimul trebuie să fie în cele din urmă capitala comună a statelor israelian şi palestinian. Considerăm Ierusalimul de Est ca făcând parte din teritoriile palestiniene ocupate”, a insistat May.


Şefa executivului britanic a declarat totodată că “împărtăşeşte dorinţa preşedintelui Trump de a pune capăt conflictului” şi a salutat angajamentul acestuia în favoarea unei soluţii a două state.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.