StiripesurseȘtirile zileiJeff Bezos, convocat la o audiere referitoare la comercianţii care folosesc...

Jeff Bezos, convocat la o audiere referitoare la comercianţii care folosesc platforma Amazon

Publicat:

Comisia Judiciară a Camerei Reprezentanţilor l-a invitat vineri pe Jeff Bezoso la o audiere referitoare la acuzaţiile că Amazon foloseşte date legate de comercianţii care folosesc platforma companiei de comerţ electronic pentru a crea produse atrăgătoare, transmite Reuters, potrivit news.ro .

Într-o scrisoare semnată de membri democraţi şi republicani ai comisiei, parlamentarii fac referire la un articol publicat pe 23 aprilie de Wall Street Journal despre Amazon, afirmând: ”Dacă informaţiile din articolul Wall Street Journal sunt corecte, atunci declaraţiile făcute de Amazon în comisie despre practicile companiei par să fie inşelătoare, posibil false sau mărturie mincinoasă”.

Citește și : Coronavirus în SUA: 1.883 de decese în ultimele 24 de ore

Un purtător de cuvânt al Amazon a spus că nu are niciun comentariu imediat.

Subiectul se referă la declaraţii făcute de consilierul general asociat al Amazon, Nate Sutton, care în iulie anul trecut a negat sub jurământ şi în mărturie scrisă că Amazon s-a folosit de informaţii sensibile de afaceri, provenite de la comercianţi independenţi de pe platoforma sa, pentru a dezvolta produse care să fie vândute de Amazon.


Publicaţia Wall Street Journal a relatat luna trecută că Amazon s-a folosit de astfel de date şi a citat 20 de foşti angajaţi ai diviziei Amazon pentru afaceri sub brand privat.

Scrisoarea a fost semnată de reprezentantul Jerrold Nadler, preşedintele Comisiei judiciare, David Cicilline, preşedintele subcomisiei antitrust, Joe Neguse şi Pramila Jayapal, toţi democraţi.

Reprezentanţii republicani James Sensenbrenner, Ken Buck şi Matt Gaetz au semnat la rândul lor scrisoarea.

Citește și : Kim Jong Un şi-a făcut apariţia în public după trei săptămâni de absenţă – FOTO

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

De ce a stârnit filmul ‘Odiseea’ furia grecilor

Christopher Nolan a readus pe marile ecrane una dintre cele mai cunoscute epopei ale Antichității, însă „Odiseea” (The Odyssey) a provocat în Grecia o...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.