StiripesurseDiasporaCrucea Roşie germană OPREŞTE căutarea persoanelor dispărute în război

Crucea Roşie germană OPREŞTE căutarea persoanelor dispărute în război

Publicat:

Crucea Roşie din Germania încă depune eforturi pentru a afla ce s-a întâmplat cu persoanele dispărute în Al Doilea Război Mondial, chiar şi la 75 de ani de la sfârşitul conflagraţiei, încă căutarea celor presupuşi morţi se va opri la sfârşitul lui 2021.

“Din acest motiv, cererile pentru serviciul de căutare al Crucii Roşii Germane ar trebui trimise biroului din Munchen în următorul an şi jumătate”, a declarat pentru DPA preşedinta organizaţiei, Gerda Hasselfeldt, transmite şi agerpres.

Citeşte şi: Trump este optimist: ‘Vom avea un vaccin până la sfârşitul acestui an’

Există o şansă bună să se afle ce s-a întâmplat cu cei dispăruţi, chiar şi după atâtea decenii.

Anul trecut, aproape 10.100 de persoane au trimis cereri legate de Al Doilea Război Mondial, în timp ce în 2018 numărul solicitărilor a fost de 9.000.


“În 23% din toate cazurile, serviciul de căutare poate oferi informaţii despre locul unde se află persoana dispărută. Atunci când vine vorba de prizonierii de război germani din fosta Uniunea Sovietică, deseori e vorba de informaţii despre data decesului şi ultimul loc în care au fost depistaţi”, a spus Gerda Hasselfeldt.

Serviciul de căutare nu cercetează doar informaţii despre soldaţi, prizonieri de război sau copii dispăruţi în haosul războiului, dar poate ajuta şi în cazurile de persoane dispărute în prezent.

Citeşte şi: Jair Bolsonaro îi îndeamnă pe brazilieni să NU respecte măsurile de izolare

În 2019, au existat aproape 2.100 de cereri din partea refugiaţilor care au dorit să îşi localizeze rudele.

În acelaşi an, echipa de căutare a fost implicată în 21.000 de consultări pentru reunificări de familii în întreaga Germanie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.