StiripesurseDiasporaTurcia. A început procesul liderului opoziţiei prokurde

Turcia. A început procesul liderului opoziţiei prokurde

Publicat:

Principalul proces împotriva liderului opoziţiei prokurde din Turcia, Selahattin Demirtas, acuzat de ‘activităţi teroriste’, a început joi în apropiere de Ankara, la mai mult de un an după arestarea lui, a anunţat pentru AFP un oficial al partidului său, potrivit agerpres.

Audierea ‘a debutat’ la complexul penitenciar din Sincan, în provincia Ankara, a precizat acest responsabil al Partidului Democrat Popular (HDP).

Demirtas, care este copreşedinte al HDP, este acuzat că ar fi liderul unei ‘organizaţii teroriste’, de ‘propagandă teroristă’ şi de ‘incitare la comiterea de crime’. El riscă până la 142 de ani de închisoare în urma acestui proces.

Citeşte şi: După ‘declaraţia de război’ a lui Trump, Hamas îi cheamă pe palestinieni la INTIFADA

Guvernul turc îl acuză de legături cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), organizaţie clasată drept ‘teroristă’ de Ankara şi aliaţii săi occidentali.


Cu toate acestea, HDP respinge aceste acuzaţii şi afirmă că procesul, pe care îl califică drept ‘politic’, este menit să-l înlăture pe unul dintre cei mai vehemenţi opozanţi ai lui Recep Tayyip Erdogan.

Mai multe sute de persoane s-au adunat joi dimineaţa în faţa tribunalului unde are loc procesul, pentru a-şi manifesta susţinerea faţă de Demirtas.

‘Singura crimă a lui Demirtas este aceea de a fi opozantul lui Erdogan’, a declarat o manifestantă pentru AFP, în timp ce alte persoane agitau pancarte pe care se puteau citi mesaje de sfidare, precum ‘Presiunile nu ne vor intimida’ sau ‘HDP este speranţa, iar speranţa rămâne întotdeauna în picioare’.

Citeşte şi: INFERN în cartierul miliardarilor americani. Bel-Air este evacuat în masă – FOTO/VIDEO

Demirtas, care se află în detenţie într-o închisoare din Edirne (nord-vest) după arestarea sa în noiembrie 2016, nu a fost prezent la audiere, a precizat oficialul HDP pentru agenţia de presă franceză.

HDP este a doua formaţiune din parlamentul turc, însă, alături de Demirtas, alţi circa zece deputaţi ai partidului au fost arestaţi, în timp ce altora li s-a retras mandatul, în urma epurărilor declanşate după lovitura de stat eşuată din 15 iulie 2016.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.