StiripesurseDiasporaSe reiau consultaţiile pe bază de programare şi unele intervenţii chirurgicale...

Se reiau consultaţiile pe bază de programare şi unele intervenţii chirurgicale în Ungaria

Publicat:

Pacienţii pot merge din nou la consultaţii la medicii generalişti, dentişti şi de alte specialităţi, a anunţat luni ministrul ungar al resurselor umane, transmite MTI, scrie agerpres.

Vor putea fi făcute şi unele transplanturi şi intervenţii chirurgicale care nu presupun spitalizare mai îndelungată de 24 de ore, a menţionat Miklos Kasler, în declaraţii făcute la televiziunea publică.

Citește și : Lucrătorii migranţi din India s-au luat la bătaie cu forţele de ordine – VIDEO

Pacienţii trebuie să facă programare prin telefon şi vor putea fi consultaţi maximum patru pacienţi pe oră, iar cabinetele trebuie dezinfectate după fiecare, a subliniat Kasler.

Responsabilul ungar a menţionat, referitor la posibilele terapii pentru pacienţii cu noul coronavirus, că în Ungaria sunt unele tratamente experimentale “promiţătoare”. Astfel, un pacient de la un spital din Budapesta a fost tratat cu plasmă de la un donator care s-a vindecat de COVID-19, iar acum pacientul respectiv nu mai are nevoie de ventilator şi ar putea fi externat în scurt timp.


De asemenea, 6 pacienţi au primit medicamentul tocilizumab, administrat de regulă pentru probleme hematologice, ceea ce a stopat agravarea stării a patru dintre ei şi a permis renunţarea la ventilator în cazul altuia, a explicat ministrul.

Între altele, în Ungaria au început luni examenele de absolvire a liceului, peste 70.000 de elevi dând testul la limba şi literatura maghiară, în 1197 de locaţii din toată ţara, a relatat MTI. Marţi, bacalaureatul continuă cu proba de matematică.

Citește și : Încă 10 persoane au fost arestate în Indonezia pentru fake-news

Zoltan Maruzsa, secretar de stat pentru educaţie, a precizat că examenele au început la ora 9 dimineaţa în loc de 8 ca de obicei, pentru a le permite elevilor să menţină “distanţa socială” în transportul public.

Elevilor li se asigură măşti şi dezinfectant în timpul testelor, care au loc cu maximum 10 elevi în aceeaşi clasă, pentru a asigura distanţa necesară, a adăugat Maruzsa.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.