StiripesurseDiasporaLa Paris vor fi amenajate noi piste pentru biciclişti şi străzi...

La Paris vor fi amenajate noi piste pentru biciclişti şi străzi pietonale pentru evitarea aglomeraţiei

Publicat:

La Paris vor fi amenajate noi piste pentru biciclişti şi străzi pietonale pentru a se asigura distanţa socială după ce în Franţa vor înceta din 11 mai restricţiile de circulaţie instituite pentru a opri răspândirea coronavirusului, a anunţat marţi primarul capitalei franceze, Anne Hidalgo, într-un interviu acordat ziarului Le Parisien, citat de agenţia DPA, scrie agerpres.

Unele străzi ar putea fi de asemenea rezervate pentru amenajarea cafenelelor şi restaurantelor astfel încât să poată fi menţinută o distanţă suficientă între clienţi, după ce acestea vor fi redeschise la o dată ulterioară în cadrul măsurilor de relaxare progresivă a restricţiilor.

Citește și : Situaţie DRAMATICĂ în căminele de bătrâni din Anglia: Peste 6000 de seniori au murit!

”Să lăsăm Parisul să fie invadat de maşini iese din discuţie”, a subliniat Anne Hidalgo, al cărei obiectiv este să facă din capitala Franţei un oraş mai prietenos pentru biciclişti şi pietoni. Astfel, noi piste provizorii pentru biciclişti vor fi amenajate de-a lungul celor trei cele mai aglomerate trasee ale metroului parizian şi 30 de străzi vor fi transformate în artere pietonale, pentru a evita aglomeraţia, mai ales în jurul şcolilor.

Declaraţiile primarului Parisului vin în contextul temerilor despre aglomerarea din nou a sistemului de transport public în cazul unei reveniri masive a francezilor la serviciu după 11 mai.


Guvernul francez le-a cerut cetăţenilor să continue să lucreze de acasă şi după această dată dacă au o astfel de posibilitate şi purtarea măştilor urmează să devină obligatorie în transportul public.

Operatorii de transport din Paris şi guvernul au convenit mobilizarea a circa 5.000 de agenţi de ordine publică pentru a impune aplicarea măsurilor care să prevină formarea de aglomerări de oameni.

Citește și : Libanul solicită explicaţii pentru interzicerea Hezbollah în Germania

Socialista Anne Hidalgo a câştigat primul tur al alegerilor locale în luna martie şi este favorită pentru turul al doilea, amânat din cauza epidemiei până la o dată neprecizată.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.