StiripesurseȘtirile zileiSUA anunţă primul deces de coronavirus al unui imigrant aflat în...

SUA anunţă primul deces de coronavirus al unui imigrant aflat în detenţie

Publicat:

SUA au înregistrat primul deces de COVID-19 al unui imigrant aflat într-un centru de detenţie, au comunicat joi autorităţile statului California, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Un bărbat în vârstă de 57 de ani, aflat anterior într-un centru de detenţie al Agenţiei pentru Imigraţie şi Vămi (U.S. Immigration and Customs Enforcement, ICE), în apropiere de graniţa cu Mexic, a decedat miercuri după ce a fost spitalizat, a anunţat Agenţia pentru sănătate şi servicii sociale a comitatului San Diego.

Citeşte şi: Pandemia câştigă teren în închisorile din SUA

Aceasta a precizat că bărbatul s-a aflat la centrul de detenţie Otay Mesa din San Diego, iar ulterior a fost spitalizat de la sfârşitul lui aprilie.

Conform presei locale, bărbatul, care suferea de diabet, plecase din El Salvador împreună cu mama şi surorile sale în 1980, trăise în zona Los Angeles şi se afla în centrul de detenţie din ianuarie.


‘Această veste tragică este încă o dovadă a faptului că inacţiunea va duce la decese crude şi inutile’, a subliniat Monika Langarica, avocat în cadrul Uniunii Americane pentru Libertăţi Civile (ACLU), după anunţarea decesului.

Centrul Otay Mesa, care poate primi până la 2.000 de persoane reţinute de ICE şi de agenţia U.S. Marshals Service, din cadrul Departamentului Justiţiei, a raportat primul caz de COVID-19 spre sfârşitul lui martie.

Citeşte şi: Curtea Supremă israeliană aprobă guvernarea lui Netanyahu cu Gantz

Deşi ICE a redus operaţiunile de arestare şi a fost de acord să reanalizeze cazurile unor imigranţi consideraţi la risc, are încă în custodie zeci de mii de persoane şi continuă deportările pe calea aerului.

Apărătorii cauzei imigranţilor au cerut ca deţinuţii, în special micii contravenienţi, să fie eliberaţi date fiind riscurile de a contracta coronavirusul.

Până miercuri seară, în Statele Unite în jur de 1,2 milioane de persoane au fost infectate cu noul coronavirus şi aproximativ 74.000 au decedat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ANRE a aprobat noi tarife la apă și canalizare

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat noi tarife pentru serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.