StiripesurseȘtirile zileiSUA anunţă primul deces de coronavirus al unui imigrant aflat în...

SUA anunţă primul deces de coronavirus al unui imigrant aflat în detenţie

Publicat:

SUA au înregistrat primul deces de COVID-19 al unui imigrant aflat într-un centru de detenţie, au comunicat joi autorităţile statului California, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Un bărbat în vârstă de 57 de ani, aflat anterior într-un centru de detenţie al Agenţiei pentru Imigraţie şi Vămi (U.S. Immigration and Customs Enforcement, ICE), în apropiere de graniţa cu Mexic, a decedat miercuri după ce a fost spitalizat, a anunţat Agenţia pentru sănătate şi servicii sociale a comitatului San Diego.

Citeşte şi: Pandemia câştigă teren în închisorile din SUA

Aceasta a precizat că bărbatul s-a aflat la centrul de detenţie Otay Mesa din San Diego, iar ulterior a fost spitalizat de la sfârşitul lui aprilie.

Conform presei locale, bărbatul, care suferea de diabet, plecase din El Salvador împreună cu mama şi surorile sale în 1980, trăise în zona Los Angeles şi se afla în centrul de detenţie din ianuarie.


‘Această veste tragică este încă o dovadă a faptului că inacţiunea va duce la decese crude şi inutile’, a subliniat Monika Langarica, avocat în cadrul Uniunii Americane pentru Libertăţi Civile (ACLU), după anunţarea decesului.

Centrul Otay Mesa, care poate primi până la 2.000 de persoane reţinute de ICE şi de agenţia U.S. Marshals Service, din cadrul Departamentului Justiţiei, a raportat primul caz de COVID-19 spre sfârşitul lui martie.

Citeşte şi: Curtea Supremă israeliană aprobă guvernarea lui Netanyahu cu Gantz

Deşi ICE a redus operaţiunile de arestare şi a fost de acord să reanalizeze cazurile unor imigranţi consideraţi la risc, are încă în custodie zeci de mii de persoane şi continuă deportările pe calea aerului.

Apărătorii cauzei imigranţilor au cerut ca deţinuţii, în special micii contravenienţi, să fie eliberaţi date fiind riscurile de a contracta coronavirusul.

Până miercuri seară, în Statele Unite în jur de 1,2 milioane de persoane au fost infectate cu noul coronavirus şi aproximativ 74.000 au decedat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.