StiripesurseȘtirile zileiPutin: Unită, Rusia este 'invincibilă'

Putin: Unită, Rusia este ‘invincibilă’

Publicat:

Unită, Rusia este “invincibilă”, a spus Vladimir Putin sâmbătă cu ocazia comemorării a 75 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit AFP, scrie news.ro .

“Ştim şi avem credinţa fermă că suntem invincibili când suntem uniţi”, a spus preşedintele rus într-un scurt discurs în faţa mormântului soldatului necunoscut, lângă Kremlin, pentru a marca înfrângerea Germaniei naziste, zi “sacră” pentru ruşi.

Citește și : Peste 270.000 de decese de COVID-19, în întreaga lume

În condiţiile în care numărul cazurilor de infecţie cu coronavirus creşte, luna trecută preşedintele Vladimir Putin a amânat parada din Piaţa Roşie care marca Ziua Victoriei şi care prezenta cel mai sofisticat echipament militar al Moscovei.

El a promis încă o dată, fără a aminti de coronavirus, că ţara va marca la o dată ulterioară “în mod corespunzător” victoria în faţa naziştilor.


Putin a descris Ziua Victoriei drept “sacră” pentru ruşi, dar un eveniment public ar fi fost riscant în timpul pandemiei.

Potrivit The Guardian, manifestările publice care comemorează participanţii sovietici la război şi care se desfăşoară în mod normal la 9 mai au fost mutate online, oamenii publicând imagini cu membrii familiei şi scriind poveştile lor de război.

Putin a adus un omagiu celor aproape 27 de milioane de soldaţi decedaţi în cel de-al Doilea Război Mondial şi veteranilor.

“Ei au salvat patria, viaţa generaţiilor viitoare, au eliberat Europa, au apărat lumea. Veteranii noştri au luptat pentru viaţă împotriva morţii, solidaritatea şi determinarea lor vor rămâne pentru totdeauna un model pentru noi. Ne înclinăm memoriei celor care nu au revenit din război”, a adăugat el, înainte de un moment de reculegere.

Înaintea acestui scurt discurs, el a îngenuncheat în faţa flamurii soldatului necunoscut, aflată în Grădinile Alexandru, la poalele zidurilor roşii ale Kremlinului, unde a depus un buchet de trandafiri roşii. În jurul său, soldaţii în uniformă au stat la distanţă de preşedintele rus, care s-a retras în locuinţa de la marginea Moscovei de mai multe săptămâni.

Citește și : Situația pandemiei de COVID-19 în Franţa

Zeci de avioane de vânătoare, de recunoaştere, de realimentare şi de elicoptere au survolat Moscova. Deasupra Pieţei Roşii, o escadrilă a desenat cu fumigene drapelul rus.

Numărul total al cazurilor de infecţie cu Covid-19 în Rusia este de 187.859, dintre care 10.699 recenzate în ultimele 24 de ore, potrivit autorităţilor, ceea ce face din Rusia a cincea cea mai afectată ţară.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.