StiripesurseDiasporaUn italian şi-a pierdut viaţa într-o avalanşă produsă în Dolomiţi

Un italian şi-a pierdut viaţa într-o avalanşă produsă în Dolomiţi

Publicat:

Un schior a murit într-o avalanşă produsă sâmbătă dimineaţa în munţii Dolomiţi, în apropierea staţiunii de schi Cortina d’Ampezzo, au informat salvamontiştii italieni, potrivit Reuters, scrie agerpres.

Victima este un bărbat italian, în vârstă de 23 de ani, care schia într-un grup în care se afla şi fratele său, când a fost surprins de avalanşă, a indicat purtătorul de cuvânt al acestora, Walter Milan.

Citește și : Mai mulţi congresmeni americani cer sprijin pentru participarea Taiwanului la OMS

Trupul său a fost preluat de un elicopter şi transportat la Cortina, o cunoscută staţiune din regiunea Veneto, grav afectată de focarul de COVID-19 apărut în Italia la sfârşitul lunii februarie.

Peste 30.000 de oameni au murit după ce au contractat noul coronavirus în Italia, aflată pe locul al treilea în topul ţărilor cu cele mai multe decese provocate de COVID-19.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.