StiripesurseDiasporaSezonul turistic în Grecia va reîncepe din 15 iunie

Sezonul turistic în Grecia va reîncepe din 15 iunie

Publicat:

Sezonul turistic în Grecia va reîncepe din 15 iunie, iar zborurile internaţionale vor fi reluate de la 1 iulie, anunţă Guvernul de la Atena, potrivit agenţiei Associated Press, scrie mediafax.

Hotelurile se redeschid pe 15 iunie în Grecia, iar turiştii din unele ţări vor putea ajunge pe teritoriul ţării. Cursele aeriene spre Grceia vor fi reluate de la 1 iulie.

Citește și : Trump şi Macron, îngrijoraţi cu privire la amestecuri străine în Libia

Turiştii vor fi supuşi în mod aleatoriu la teste pentru depistarea Covid-19 şi vor fi respectate “protocoalele generale de sănătate”, a declarat premierul Kyriakos Mitsotakis.

Ministrul Turismului, Harry Theoharis, a comunicat că lista ţărilor ai căror cetăţeni vor putea ajunge în Grecia va fi anunţată la sfârşitul lunii mai. Lista va fi realizată pe baza “criteriilor epidemiologice”, a subliniat ministrul Turismului.


Pe lista iniţială vor fi ţările din Balcani, ţările baltice, Germania şi state din vecinătatea Greciei, precum Republica Cipru şi Israel.

Persoanele care ajung în Grecia nu vor fi plasate automat în carantină, dar autorităţile au dreptul de a efectua teste pentru coronavirus prin sondaj.

Citește și : OMS anunţă un vârf al bilanţului zilnic al contaminărilor cu noul coronavirus în lume

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.