StiripesurseDiasporaConferinţa privind viitorul Europei ar trebui să fie lansată în septembrie

Conferinţa privind viitorul Europei ar trebui să fie lansată în septembrie

Publicat:

O declaraţie comună a Parlamentului European (PE), a Consiliului şi a Comisiei Europene referitoare la Conferinţa privind viitorul Europei trebuie să fie încheiată până la finalul verii, astfel încât această iniţiativă să fie lansată în septembrie, au susţinut marţi membrii Comisiei pentru afaceri constituţionale a PE (AFCO), indică un comunicat al legislativului european, preluat de agerpres.

Într-o şedinţă a AFCO, eurodeputaţii au evidenţiat lacunele Uniunii Europene şi ale statelor sale membre, în special în legătură cu un răspuns coordonat în situaţii de criză.

Vezi şi: A INTRAT cu maşina în pietoni şi a fugit de la locul faptei – VIDEO

Majoritatea vorbitorilor au subliniat necesitatea ca statele membre (Consiliul) să îşi prezinte în viitorul apropiat poziţia de negociere, mai mulţi membri ai AFCO pronunţându-se pentru un angajament al ţărilor UE de a pune în practică reforme privind viitorul Europei, printre care o eventuală schimbare de tratat.

O altă idee accentuată de eurodeputaţii din AFCO a fost implicarea cetăţenilor în procesul de reformă a UE.


Conferinţa privind viitorul Europei, organizată de principalele trei instituţii ale UE, urma să fie lansată în mai 2020 şi să se desfăşoare pe parcursul a doi ani, dar procesul a fost amânat din cauza pandemiei de COVID-19.

Citeşte şi: Trump acuză Twitter că ‘se amestecă’ în alegerile din SUA

În rezoluţia din 17 aprilie privind răspunsul UE la pandemie, Parlamentul European sublinia: ”Conferinţa trebuie să fie lansată cât mai curând posibil, pentru a duce la o reformă profundă a Uniunii”.

În declaraţia lor din 7 mai 2020 pentru marcarea a 70 de ani de la citirea Declaraţiei Schuman, preşedintele PE David Sassoli şi liderii grupurilor politice europarlamentare au reluat acest apel ‘pentru a modela Uniunea în care vrem să trăim împreună”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.