StiripesurseExterneGermania prelungeşte măsurile de distanţare socială

Germania prelungeşte măsurile de distanţare socială

Publicat:

Germania prelungeşte până la 29 iunie regulile de distanţare socială impuse pentru a ţine sub control epidemia de coronavirus, a anunţat marţi guvernul cancelarului german, Angela Merkel, relatează AFP, potrivit agerpres.

Până la zece persoane, sau două familii, se vor putea întâlni ”în locuri publice”, au decis guvernul şi cele 16 landuri ale federaţiei, care recomandă ”menţinerea unui număr cât mai mic de persoane” în aceste situaţii.

Vezi şi: A INTRAT cu maşina în pietoni şi a fugit de la locul faptei – VIDEO

De asemenea, autorităţile recomandă reuniunile ”în exterior”, unde ”riscul de infecţie este mult mai scăzut”, a adăugat guvernul federal într-un comunicat de presă.

Pentru reuniunile la domiciliu, ”regulile de igienă şi de distanţare trebuie de asemenea aplicate”. ”Numărul de persoane trebuie să fie stabilit în funcţie de posibilitatea respectării regulilor de distanţare şi trebuie asigurată o ventilaţie suficientă”, menţionează sursele citate.


Citeşte şi: Trump acuză Twitter că ‘se amestecă’ în alegerile din SUA

Aceste dispoziţii se vor aplica ”în toate cazurile până la 29 iunie”, precizează cele 16 landuri şi guvernul federal. În special, se recomandă o distanţă de cel puţin 1,5 metri între oameni.

Germania a înregistrat marţi 179.002 de noi cazuri de coronavirus (+432 în 24 de ore) şi 8.302 decese (+45), potrivit Institutului Robert Koch.

În ultimele zile, ţara a înregistrat noi focare de infecţie, printre clienţii unui restaurant din Leer, în nordul Germaniei, şi într-o biserică din landul Hesse (vest). 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Rusia impune noi restricții pentru avioanele civile

Rusia a redus aproape la jumătate altitudinea maximă permisă pentru avioanele civile în spațiul aerian al Moscovei și a interzis zborurile de tranzit prin...

Incendiile au pârjolit zeci de hectare de pădure în Sicilia

Un incendiu de vegetație extrem de violent a provocat distrugeri însemnate în zona Bivona, Sicilia, transformând peisajul într-un tablou apocaliptic. Flăcările au avansat rapid pe...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.