StiripesurseExterneUngaria INTERZICE obiectele din plastic de unică folosinţă

Ungaria INTERZICE obiectele din plastic de unică folosinţă

Publicat:

Ungaria va interzice obiectele din plastic de unică folosinţă începând din data de 1 iulie 2021, cu o jumătate de an mai târziu decât fusese planificat iniţial, a anunţat joi Gergely Gulyas, şeful cancelariei prim-ministrului din această ţară, citat de agenţia de presă MTI, potrivit agerpres.

Într-o conferinţă de presă organizată online, Gergely Gulyas a spus că în contextul actualei situaţii economice dificile această interdicţie trebuie să fie introdusă într-o manieră care să nu pericliteze locurile de muncă din Ungaria.

Citeşte şi: Majoritatea eurodeputaţilor salută propunerile Comisiei Europene pentru redresarea economică

Noua dată de implementare a interdicţiei a fost stabilită după discuţii la care au participat Laszlo Palkovic – ministrul ungar al Inovaţiei şi Tehnologiei -, reprezentanţi ai companiilor importante din acest sector de activitate şi parlamentari din circumscripţiile vizate de această măsură.

Guvernul ungar va crea un fond de 10 miliarde de forinţi (29 milioane de euro) în beneficiul companiilor din sectorul menţionat, pentru a le ajuta să îşi modifice tehnologiile de producţie, a precizat Gergely Gulyas.


Citeşte şi: Peste 100.000 de americani au fost răpuşi de coronavirus

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Rusia impune noi restricții pentru avioanele civile

Rusia a redus aproape la jumătate altitudinea maximă permisă pentru avioanele civile în spațiul aerian al Moscovei și a interzis zborurile de tranzit prin...

Incendiile au pârjolit zeci de hectare de pădure în Sicilia

Un incendiu de vegetație extrem de violent a provocat distrugeri însemnate în zona Bivona, Sicilia, transformând peisajul într-un tablou apocaliptic. Flăcările au avansat rapid pe...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.