StiripesurseȘtirile zileiOpt minute şi 46 de secunde de tăcere în memoria lui...

Opt minute şi 46 de secunde de tăcere în memoria lui George Floyd

Publicat:

Un moment de reculegere de opt minute şi 46 de secunde a fost ţinut joi în cadrul ceremoniei care a avut loc la Universitatea creştină North Central din Minneapolis în memoria lui George Floyd, un afro-american ucis pe 25 mai de un poliţist alb, relatează AFP, potrivit agerpres.

Atât timp a ţinut poliţistul genunchiul pe gâtul bărbatului afro-american, în vârstă de 46 de ani, care a murit prin asfixiere în timpul arestării sale, un eveniment care a provocat un val istoric de furie în Statele Unite.

Citește și: Lego donează 4 milioane de dolari pentru combaterea rasismului

Este timpul ca poliţia şi justiţia americană să dea socoteală pentru moartea unor afro-americani, a declarat, în cadrul ceremoniei, reverendul Al Sharpton, un susţinător al drepturilor civice.

“A sosit momentul să se dea socoteală în cadrul sistemului judiciar”, a spus el, referindu-se la situaţia din SUA.


George Floyd a fost ucis de ”pandemia rasismului şi a discriminării”, a declarat joi avocatul familiei lui George Floyd în cadrul ceremoniei din Minneapolis .

“Nu a fost pandemia de coronavirus cea care l-a ucis pe George Floyd (…), a fost pandemia prea comună din Statele Unite a rasismului şi discriminării cea care l-a ucis pe George Floyd”, a subliniat Ben Crump.

Printre invitaţii la ceremonie s-au aflat Roxie Washington, mama fiicei lui George Floyd, Martin Luther King III, fiul simbolului luptei pentru drepturile civice ale minorităţii de culoare din Statele Unite, reverendul Jesse Jackson, un alt reprezentant al comunităţii, şi senatoarea democrată de Minnesota, Amy Klobuchar.

Citește și: IBIZAGATE: Heinz-Christian Strache spune că a fost DROGAT!

Trupul neînsufleţit al lui George Floyd a fost transportat la universitate în cursul dimineţii. La trecerea cortegiului, şeful poliţiei din Minneapolis, Medaria Arradondo, a pus un genunchi pe pământ, un gest simbolic pentru a denunţa violenţa poliţiei împotriva afro-americanilor.

O altă ceremonie de omagiere a lui George Floyd este prevăzută sâmbătă la Raeford, în statul său natal Carolina de Nord, iar funeraliile vor avea loc luni la Houston, în Texas, unde a locuit înainte de a se stabili la Minneapolis, în nordul ţării. Ultima ceremonie va avea loc marţi într-un cadru privat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Procuratura oferă noi detalii despre cazul tânărului agresat la Râșcani

Procuratura Generală oferă noi detalii despre cazul tânărului de 19 ani, agresat într-un local din municipiul Râșcani, și anunță că va contesta decizia instanței...

Cristina Gherasimov: Ne propunem ca și în acest an să avem o evaluare foarte bună din partea Comisiei Europene

Republica Moldova își propune să accelereze procesul de aderare la Uniunea Europeană în următoarele șase luni, obiectivul principal fiind deschiderea tuturor celor patru grupuri...

Guvernul Tofan va depune miercuri, 22 iulie, jurământul de învestire

Miercuri, 22 iulie, la ora 08:00, la sediul Președinției Republicii Moldova, va avea loc ceremonia oficială de depunere a jurământului de către noul Cabinet...

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov, din România, va fi organizat şi în Republica Moldova

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov (centrul României) va fi organizat din acest an şi în Republica Moldova – anunță, miercuri, mass-media...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.