StiripesurseȘtirile zileiUnul dintre poliţiştii împlicaţi în moartea lui George Floyd a plătit...

Unul dintre poliţiştii împlicaţi în moartea lui George Floyd a plătit cauţiunea de 750.000$

Publicat:

Unul din cei patru foşti poliţişti albi din Minneapolis acuzat în dosarul morţii afro-americanului George Floyd a depus cauţiunea de 750.000 de dolari şi a fost eliberat miercuri, informează Reuters, potrivit agerpres.

Thomas Lane, în vârstă de 37 de ani, a fost pus în libertate din penitenciarul din comitatul Hennepin din statul Minnesota, arată documentele biroului şerifului. Lane este unul din cei trei presupuşi complici la uciderea lui Floyd, în vârstă de 46 de ani, de către fostul poliţist Derek Chauvin.

Citeşte şi: Şeful diplomaţiei germane s-a deplasat în Irael şi Iordania, unde a transmis clar poziţia Berlinului faţă de anexări

Chauvin a fost filmat în 25 mai ţinându-şi genunchiul pe gâtul lui Floyd timp de aproape nouă minute, până când acesta a decedat. Concediat ulterior din poliţia din Minneapolis alături de ceilalţi trei colegi participanţi la intervenţie, Chauvin nu a ţinut seama că suspectul de culoare pe care îl aresta, deja încătuşat şi culcat la pământ, s-a plâns de mai multe ori că nu poate respira.

Earl Gray, avocatul lui Lane, nu a răspuns imediat la apelurile telefonice ale agenţiei Reuters, care încerca să obţină o reacţie la eliberarea pe cauţiune a clientului său, dar a declarat presei că acesta a încercat de fapt să îl ajute pe Floyd. Avocatul a comunicat ziarului Minneapolis Star-Tribune că pentru strângerea banilor pentru cauţiune s-a organizat o colectă de fonduri oline, prin care se solicitau plăţi prin serviciul PayPal.


Chauvin rămâne în arest sub acuzaţia de omor. Cauţiunea pentru el a fost fixată de un judecător la 1,25 milioane de dolari. Foştii agenţi Tou Thao şi Alexander Kueng, ceilalţi doi presupuşi complici, ar trebui să depună pentru eliberare câte 750.000 de dolari, la fel ca şi Lane.

Conform practicii judiciare din Minnesota, acuzaţii nu trebuie să se declare vinovaţi sau nevinovaţi la audierile preliminare în instanţă. Următorul termen pentru Lang este 29 iunie, iar potrivit presei avocatul său intenţionează să depună o cerere de respingere a acuzaţiilor.

Citeşte şi: URGIILE fac dezastru în China (VIDEO): Cel puţin 20 de oameni şi-au pierdut viaţa!

Moartea lui Floyd a fost urmată de proteste antirasiste, în unele cazuri violente şi însoţite de jafuri şi incendieri; miercuri a fost a 16-a zi consecutivă în care au avut loc astfel de manifestări. Mulţi activişti au cerut interzicerea strangulării şi a altor metode de imobilizare utilizate de către poliţiei. Forţele de ordine au fost criticate şi pentru intervenţiile dure împotriva protestatarilor din multe oraşe, cu gaze lacrimogene, petarde şi bastoane.

La Portland, în statul Oregon, peste 1000 de oameni au blocat miercuri traficul în centrul oraşului şi au cerut demisia primarului. La Portsmouth, în Virginia, demonstranţii au deteriorat un monument al Confederaţiei statelor din sud, care reamintea de războiul de secesiune din SUA din 1861-1865, în urma căruia a fost abolită sclavia în ciuda rezistenţei Sudului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.