StiripesurseExterneMacedonia de Nord a stabilit data alegerilor legislative

Macedonia de Nord a stabilit data alegerilor legislative

Publicat:

Guvernul din Macedonia de Nord a stabilit pentru 5 iulie alegerile legislative care au fost amânate din cauza coronavirusului. Opoziţia de dreapta a contestat decizia, de teama reapariţiei epidemiei, transmite AFP, potrivit agerpres.

De şase luni, Macedonia de Nord este condusă de un cabinet tehnic, în lipsa parlamentului, care a fost dizolvat, după demisia în ianuarie a fostului premier social-democrat Zoran Zaev, aminteşte AFP.

Citeşte şi: URGIILE fac dezastru în China (VIDEO): Cel puţin 20 de oameni şi-au pierdut viaţa!

Din cauza crizei sanitare, alegerile legislative prevăzute iniţial pentru 12 aprilie au fost amânate, fără ca partidele politice să poată ajunge la un consens asupra unei noi date pentru scrutin.

Social-democraţii din SDSM susţin organizarea cât mai curând a alegerilor, argumentând că ţara este privată de prea mult timp de instituţii veritabile, în timp ce opoziţia de dreapta (VMRO-DPMNE) se opune, menţionând agravarea epidemiei de COVID-19, după o creştere a contaminărilor în ultimele trei săptămâni.


“Niciun stat democratic nu-şi poate permite să funcţioneze atâta vreme fără parlament”, a declarat miercuri seara vicepremierul Radmila Sekerinska, la anunţarea deciziei guvernului de a convoca scrutinul pentru 5 iulie.

“Prioritatea (social-democraţilor) ar trebui să fie gestionarea epidemiei. Sănătatea şi viaţa cetăţenilor ar trebui să fie cele mai importante”, a apreciat în schimb VMRO-DPMNE într-un comunicat.

Partidele vor purta zilele următoare discuţii informale şi nu este exclusă o nouă amânare, afirmă analiştii. De asemenea, şeful statului ar putea prelungi starea de urgenţă, ceea ce ar putea avea ca efect şi amânarea din nou a scrutinului.

Citeşte şi: Şeful diplomaţiei germane s-a deplasat în Irael şi Iordania, unde a transmis clar poziţia Berlinului faţă de anexări

Zoran Zaev a demisionat după ce iniţial, în octombrie, Uniunea Europeană a refuzat începerea negocierilor de aderare, înainte de a le da undă verde, la sfârşitul lui martie.

Oliver Varhely, comisarul european pentru extindere, a anunţat pe Twitter că a discutat atât cu Zaev, cât şi cu liderul VMRO-DPMNE Hristijan Mickoski pentru a “sublinia importanţa de alegeri libere, juste şi incluzive în Macedonia de Nord, care să ţină cont de situaţia COVID-19, precum şi de necesitatea de a gestiona într-un mod eficient redresarea economică”.

Micul stat exiugoslav cu mai puţin de 2 milioane de locuitori a înregistrat, de la începutul lui februarie, 3364 de contaminări cu SARS-CoV-2 şi 164 de decese.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.